FOTO Bucate alese, prețuri pentru toate buzunarele și program ofertant la ”Gustos de Alba”. Deschiderea, în prezența oficialităților
Ediția din acest an a Târgului ”Gustos de Alba” a debutat, vineri, de la ora 11.00, la fel ca și anii trecuți, în prezența oficialităților locale, județene și a parlamentarilor de Alba.
În deschidere a vorbit ”vicele” Alin Cucui, Consiliul județean fiind organizatorul evenimentului. El a spus că, prin acest târg, se încearcă promovarea producătorilor. ”Vreau să le mulțumesc micilor producători; avem peste 60 la acest târg. Știm că industria alimentară în județul Alba este una de elită și vreau să mulțumesc și marilor producători”.
Târgul are ca scop promovarea producătorilor autohtoni din industria de profil alimentar şi a valorilor tradiţionale culinare locale și este deschis vineri, sâmbătă și duminică, între orele 10.00-18.00, în zona Pieței Pascu din cartierul Cetate al municipiului Alba Iulia.
Expozanţii sunt brutării, patiserii, cofetării, carmangerii, producători de brânzeturi, cultivatori de legume, viticultori, ce le vor oferi vizitatorilor o gamă vastă de produse de calitate: ouă, miere şi produse apicole şi multe preparate tradiţionale din bucătăria judeţului Alba care reînvie gustul autentic românesc. Prețuri sunt pentru toate buzunarele, iar cumpărătorii își pot achiziționa produse proaspete și de calitate.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de un recital de operă şi de un spectacol de dans modern, iar vizitatorii vor avea partea și de concursuri surpriză, ateliere și demonstrații culinare.
Vineri, 22 mai:
11.00 Deschiderea Târgului Gustos de Alba
12.00 Atelier culinar
15.00 Tăiței de casă, demonstrație culinară
Sâmbătă, 23 mai:
11.00 Platoul Gustos de Alba, concurs cu premii
13.00 Ceaun – demonstrație culinară
14.00 Operă în piață
15.00 Spectacol de dans modern
16.00 Balmoș – demonstrație culinară
Duminică, 24 mai:
11.00 Recunoaște condimentul – concurs cu premii
13.00 Ceaun – demonstrație culinară
14.00 Degustare de vinuri
15.00 Demonstrații culinare
Partenerii acestui târg sunt companii de prestigiu din județul Alba, precum Albalact, Alpin 57 Lux, Supremia Grup, dar și structuri asociative ale producătorilor, precum Asociaţia Ţara Vinului Alba, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Alba Transilvania, Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Judeţul Alba şi Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Bovine Alba. Alături de organizatorul târgului – Consiliul Județean Alba se află și Primăria Municipiului Alba Iulia.
[nggallery id=505]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba. Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]
