FOTO: Austria – România 2-1 (1-0), în preliminariile CM | „Tricolorii”, dezamăgire la Viena!!
Austria – România 2-1 (1-0), în preliminariile CM | „Tricolorii”, dezamăgire la Viena!!
România a suferit un nou eșec în campania pentru calificarea la Mondialele de anul viitor, „tricolorii” având o prestație palidă la Viena, în derby-ul cu Austria.
Mondialul din 2026 este tot mai departe de reprezentativa „tricoloră”, după înfrângerea contra principalei rivale la calificare, dar mai ales după prestația reprezentativei pregătite de Mircea Lucescu, una modestă, fără periculozitate.

Cei doi fotbaliști din Alba au fost titulari, cu Nicolae Stanciu, căpitan al României (înlocuit în minutul 85) și Andrei Rațiu în flancul drept al defensivei. Mijlocașul albaiulian a avut, în minutul 71, primul șut periculos al României, scos de portarul advers. România s-a trezit târziu, a mai cosmetizat o imagine ștearsă, prin ocaziile lui Stanciu, Șut și Miculescu. În prelungiri, România a înscris un gol prin Tănase la centrarea lui Rațiu.

Șansele calificării scad considerabil, toamna fiind infernală, în condițiile în care România este pe locul al treilea, cu 3 puncte, din 3 meciuri, la egalitate cu Austria (un singur meci) și departe de liderul Bosnia și Herțegovina – 9 puncte.
Marți e meciul cu Cipru, fără Stanciu – suspendat, care astfel ratează șansa să intre în Top 10 al celor mai selecționați tricolori
România a dezamăgit în prima repriză pe „Ernst Happel”, unde doar paradele portarului Horațiu Moldovan au ținut scorul alb. Reduta s-a prăbușit însă în minutul 42, când Gregoritsch a deschis, firesc scorul. Un rezultat conform cu realitatea de pe gazon, raportul șuturilor pe spațiul porții fiind 7-0. La reluare, totul s-a încheiat când șutul deviat al lui Sabitzer (60) l-a păcălit pe H. Moldovan
„Zidul galben” din tribună a fost la înălțime, cei peste 14.000 de români făcând o atmosferă senzațională atât în arenă, cât și înaintea confruntării, pe străzile din Viena.
România a ratat examenul de la Viena, contra unei naționale care a arătat forță superioară.
După 3 meciuri în Grupa H, „tricolorii” rămân cu 3 puncte și două înfrângeri, îndepărtându-se de calificarea directă!
Foto: Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, etapa 19, Seria 7: Metalurgistul Cugir, derby extern cu Poli Timișoara | CSM Unirea Alba Iulia, deplasare la Sântana, întâlniri complicate pentru CIL Blaj și CSU Alba Iulia
În Liga 3, etapa 19, Seria 7: Metalurgistul Cugir, derby extern cu Poli Timișoara | Liderul CSM Unirea Alba Iulia, deplasare la Sântana, întâlniri complicate pentru CIL Blaj și CSU Alba Iulia Derby-ul celei de-a doua runde din 2026 în Seria 7 este în Banat, între Poli Timișoara și Metalurgistul Cugir, formații clasate pe podium. […]
Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), o nouă candidatură pentru Comitetul Executiv al FRF ca reprezentat al Ligii 3!
Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), o nouă candidatură pentru Comitetul Executiv al FRF, ca reprezentant al Ligii 3! Alegerile din 18 martie, o formalitate pentru oficialul din eșalonul terț Mihai Dăscălescu, președintele secției de fotbal al CSM Unirea Alba Iulia, și-a depus o nouă candidatură pentru Comitetul Executiv al FFF, la alegerile de miercuri, […]
FOTO_VIDEO: Volei Alba Blaj, calificare în finala Cupei României, după 3-1 cu rivala CSO Voluntari | Meci senzațional în „Alba Blaj” Arena
Volei Alba Blaj, calificare în finala Cupei României, după 3-1 cu rivala CSO Voluntari și un meci senzațional în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei României, după 3-1, în returul semifinalei, în „Alba Blaj” Arena, cu rivala CSO Voluntari, o confruntare-spectacol, în care s-a distins centrul Viktoria Trcol, senzațională lângă […]