Actualitate

FOTO: Astăzi la Hotel Parc din Alba Iulia a avut loc vernisarea expoziţiei „Dobrogea – oameni şi locuri”

Dragoş Suciu

Publicat

în

Astăzi, cu începere de la ora 9.00, la Hote Parc din Alba Iulia, în prezenţa primarului Mircea Hava a avut loc vernisarea expoziţiei „Dobrogea – oameni şi locuri”. Reîntregirea Dobrogei în hotarele României este considerat unul dintre cele mai importante momente din istorie. La 14 noiembrie 1878 a fost dată citirii Proclamația către dobrogeni a Principelui României Carol I de Hohenzollern, care consfințea preluarea de către România a administrației Dobrogei.

Petrecerea Divorțaților

La expoziţie au fost expuse copii ale unor ilustrate ce prezintă aspecte turistice ale teritoriului dobrogean, dar şi ale unor documente provenind de la Parohia română unită din constanţa. Expoziţia va putea fi vizitată gratuit în perioada 15-30 noiembrie 2013, la sediul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale.

După cuvântul din deschiderea conferinţei a avut loc lansarea de carte – „Memoria Arhivelor, primele trei decenii de la făurirea României Mari”.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia aniversării a 135 de ani de la acest eveniment, Serviciile Judeţene Alba şi Constanţa ale Arhivelor Naţionale, Consiliul Judeţean Alba, Asociaţia Arhiviştilor „Ioan Pleşa” Alba Iulia şi Asociaţia Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor „Ovidius” Constanţa.

Amintim faptul că în perioada 14-15 noiembrie la Alba Iulia se va desfăşura reuniunea profesională a factorilor de conducere din sistemul Arhivelor Naţionale. Vor fi dezbătute teme  privind realizarea obiectivelor planificate pentru anul 2013, modalităţile de aplicare a Normelor metodologice privind aplicarea unor dispoziţii ale Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, stadiul de implementare şi etapele de operaţionalizare ale Proiectului „Sistem informatic integrat pentru gestiunea serviciilor oferite clienţilor Arhivelor Naţionale” pe parcursul anului 2014, precum şi principalele direcţii ale activităţii Arhivelor Naţionale pentru anul 2014.

[nggallery id=668]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor” „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”, le-a transmis noul premier Luca Niculescu miniștrilor în cadrul primei ședințe a noului Guvern. Citește și: Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn […]

Citește mai mult

Actualitate

CASS pentru mame ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027. Ce se întâmplă cu CASS pentru pensionari

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS pentru mame ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027. Ce se întâmplă cu CASS pentru pensionari Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) aplicată indemnizației mamelor pentru creșterea copilului ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027, a anunțat marți, 20 octombrie 2026, Florin Manole, ministrul propus pentru portofoliul […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate” „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate”, a subliniat președintele Nicușor Dan la ceremonia de învestire a Guvernului Niculescu, desfășurată în seara zilei de marți, 20 octombrie 2026. Citește și: Video | Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură […]

Citește mai mult