FOTO| Alexandru Dehelean, absolventul de nota 10 al Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj. Șef de promoție, acesta dorește să urmeze Facultatea de Medicină
Alexandru George Dehelean, absolvent al Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, a reușit performanța de a încheia cursurile clasei a XII-a cu media zece curat, într-un an tulburat de actuala pandemie.
Șef de promoție al prestigioasei instituții de învățământ și mândru „veteran” al profilului Matematică-Informatică, Intensiv Informatică, acesta a transmis pentru ziarul „Unirea” cum a reușit să se adapteze orelor în mediul online și care a fost „cheia” succesului său academic, de a-și finaliza studiile celor patru ani de liceu cu media 9.98.
Întrebat la ce facultate ar dori să aplice după ce va promova examenul de Bacalaureat din acest an, Alexandru a transmis că vrea să studieze în cadrul Facultății de Medicină „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca. Întrebat dacă a trebuit să meargă la meditații sau ore suplimentare pentru a se pregăti pentru examenul de admitere, ținând cont că este vorba despre o facultate de renume, Alexandru ne-a mărturisit: „Da, am luat ore de pregătire pentru admitere, atât la chimie, cât și la biologie, deoarece admiterea este extrem de dificilă”.
Trecerea de la învățământul convențional, în format fizic, la cel în mediul online a reprezentat o provocare pentru tânărul absolvent. Întrebat cum i s-a părut această schimbare bruscă și cum a reușit să se adapteze la noul stil de învățare, Alexandru a spus: „Școala în mediul online nu mi-a plăcut deloc, profesorii și-au dat silința pentru a realiza cât mai normal cursurile, nu s-a pus problema lipsei mijloacelor tehnice pentru realizarea acestor ore, însă școala online nu a putut lua locul celei cu prezență fizică, iar acest lucru s-a văzut în momentul reîntoarcerii la școală. Consider că notele au fost mai ușor de menținut în această perioadă, profesorii fiind mai indulgenți cu elevii”.
Astfel, Alexandru George Dehelean este mândria Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj și un reper pentru toți tinerii care, prin muncă și ambiție, au dovedit că nici măcar o pandemie nu poate sta în calea viselor lor.
Iulian URSALEȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean
Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean Delegații organizațiilor locale USR din Alba s-au reunit duminică, 18 octombrie 2026, pentru alegerea președintelui filialei județene și desemnarea membrilor Biroului Județean USR Alba. În urma votului exprimat de participanții la Conferința Județeană, Flaviu Lucian Rădițoiu, membru USR din iunie 2020, […]
VIDEO | Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“
Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“ Cunoscutul regizor britanic Charlie Ottley se află luni, 19 octombrie 2026, la Alba Iulia. Întâlnirea cu Charlie Ottley a avut loc începând cu ora 13:00, în Atrium Centurionum, la sediul Consiliului […]
VIDEO | Ultimii meșteri șindrilari din Apuseni, pe cale de dispariție. Petru Popa din Albac duce mai departe o meserie moștenită de la părinți și bunici
O meserie din generație în generație, pe cale de dispariție: Petru Popa din comuna Albac, unul dintre ultimii meșteri șindrilari din județul Alba În satul Bărăști, comuna Albac, se mai găsesc și astăzi câteva familii care păstrează vie tradiția în meseria de șindrilar. Printre acești meșteri se numără și Petru Popa, un localnic care a […]
