FOTO: AFC Unirea 1924 Alba Iulia – Pandurii 2 Tg. Jiu 1-2 (1-0) | Eșec dramatic, în prelungiri, pentru „alb-negri”
AFC Unirea 1924 Alba Iulia a pierdut dramatic, la Zlatna, după ce a condus până în minutul 89, partida cu Pandurii Tg. Jiu 2, scor 1-2 (1-0)!!!
Finalul a fost unul incendiar, în minutul 89, Ioani deviind în poarta lui Suciu un balon centrat de Brânzan, iar lovitura dureroasă pentru uniriști a venit în prelungiri, în minutul 90+2, când Pirtea a înscris cu un șut extraordinar la colțul lung.
Cu un singur punct din trei jocuri pe teren propriu, Radu Andone își simte periclitată poziția pe banca tehnică!!
Problemele la AFC Unirea 1924 Alba Iulia sunt mai ales de natură financiară, întrucât Mihai Hauptkorn este de negăsit în ultimele două săptămâni, existând o răceală între acesta și formația din Cetatea Marii Uniri, căutându-se noi soluții de susținere a echipei.
Scorul a fost deschis de S. Culda (31, din penalty), după o fază în care Selagea a fost obstrucționat de portarul advers, dar în ultima jumătate de oră, amfitrionii au rămas fără „benzină”, au ratat prin Crăciunesc ocazia desprinderii, moment poate decisiv și au capotat într-un final șocant. Până atunci, portarul Cătălin Suciu a avut câteva intervenții de senzație, prin care și-a păstrat plasa imaculată, reduta căzând însă în ultimele secvențe. Eșecul a adus nervi pe banca tehnică a gazdelor, iar Sulea a avut o reacție necontrolată, vărsându-și năduful pentru că nu a jucat, episod pentru care va fi sancționat.
*Radu Andone: „Am pierdut nemeritat!”
„Ghinionul și-a spus cuvântul, este păcat de munca băieților. Am ratat un rezultat foarte important pentru noi, o victorie care ne dădea încredere. Trebuie să învățăm din greșeli, să ne concentrăm mai mult. Consider că am pierdut nemeritat cele trei puncte, ghinionul și-a spus cuvântul„, a apreciat Radu Andone.
Bilanțul acestuia nu este unul liniștitor, după ultimele trei întâlniri oficiale în care elevii săi au strâns un singur punct și au marcat o singură dată din penalty.
Unirea: Căt. Suciu – N. Rus, Mardare, M. Oprea, Ad. Matei, B. Goguța, Selagea (cpt.), B. Ștef, Crăciunesc, Lăsconi, Culda (An. Petric, Scrob, Ioani, Sulea, F. Morar, Joldeș, Onacă).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute! AFC Micești – scorul rundei! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute, după 6 victorii! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut primele puncte stagionale, după 6 victorii consecutive, fiind egalată în ultimele secvențe ale disputei de la Răhău. „lanterna roșie” Mureșul Săliștea are zero puncte în continuare și a […]
Liga 4, etapa a 7-a: Se strânge lupta la vârf în Seria 1! Voința Stremț a urcat pe locul secund. La Baia de Arieș, primarul Dup în diferend cu vizitatorii!
Liga 4, etapa a 7-a: Se strânge lupta la vârf în Seria 1! Voința Stremț a urcat pe locul secund. La Baia de Arieș, primarul Dup – diferend cu vizitatorii! În Seria 1, iarăși o etapă cu goluri multe, liderul Sportul Câmpeni a stat, asftel că urmăritoarele Hidro Mecanica Șugag și Dacic Blandiana s-au apropiat […]
Student Sport Alba Iulia, victorii la senioare și la Under 17! Miercuri, meci în Cupa României, cu Interstar Sibiu
Student Sport Alba Iulia, victorii la senioare și la Under 17 | Miercuri, meci în Cupa României, cu Interstar Sibiu Echipele de fotbal feminin ale Student Sport Alba Iulia, club care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, au reușit două victorii în disputele recente Mai întâi, la Under 17, un succes categoric în deplasare, cu […]
