FOTO| Acțiune informativă a polițiștilor din Alba: Șoferii au fost invitați la o pauză de cafea sau ceai pentru a preîntâmpina acumularea oboselii la volan
FOTO| Acțiune informativă a polițiștilor din Alba: Șoferii au fost invitați la o pauză de cafea sau ceai pentru a preîntâmpina acumularea oboselii la volan
Poliţiştii Serviciului Rutier Alba au continuat acțiunile informativ – preventive, în cadrul campaniei naţionale de informare a participanţilor la traficul rutier, iniţiată de Poliţia Română.
În această dimineață, pe DN1, între Alba Iulia și Sebeș, polițiștii au desfășurat o activitate ce a avut ca scop educaţia rutieră, care este un element esențial în prevenirea accidentelor rutiere și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la responsabilitatea pe care o au atunci când sunt la volan.
Cu această ocazie, poliţiştii au transmis recomandări participanţilor la traficul rutier, fiindu-le totodată distribuite materialele informativ preventive ale campaniei precum și obiecte promoționale cu mesajul ”Viața este în mâinile tale”.
Conducătorii auto care se deplasau pe distanțe lungi au fost invitați să facă o pauză de cafea sau ceai, pentru a preîntâmpina acumularea oboselii la volan, ocazie cu care au primit și recomandări, pentru o călătorie în siguranță.
Recomandăm tuturor participanților la traficul rutier să manifeste responsabilitate maximă, iar în condițiile unui trafic în condiții meteorologice nefavorabile și să țină seama de sfaturile polițiștilor:
- Evitați deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă acest lucru este absolut necesar, informați-vă, înainte de a porni la drum, dacă pe traseul stabilit sunt drumuri blocate sau tronsoane cu trafic restricționat, pentru a evita riscul de înzăpezire.
- Circulați cu viteză redusă, îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în condiții de carosabil ud/umed, acoperit cu polei, ninsoare sau cu vizibilitate scăzută;
- Măriți distanța între mașini;
- Nu depășiți în condiții de vizibilitate scăzută din cauza ceței, a ninsorii sau ploii, chiar dacă marcajul rutier vă permite această manevră;
- Asigurați-vă temeinic înainte de a trece de pe o bandă pe alta;
- Folosiți luminile de întâlnire pe tot parcursul deplasării, indiferent de oră și categoria de drum pe care vă aflați;
- Nu frânați brusc;
- Nu conduceți sub influența alcoolului, dar nici când sunteți obosiți;
- Acordați atenție sporită pietonilor;
- În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile;
- Dacă traficul rutier este întrerupt, din cauza zăpezii sau a viscolului, scoateți autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină;
- Respectați indicațiile polițiștilor care supraveghează și dirijează traficul rutier;
- NU UITAȚI: utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei;
- Timpul este prețios pentru toată lumea! Țineți cont că o atitudine imprudentă în trafic poate duce la implicarea în evenimente rutiere. Orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență;
- Pietonilor le reamintim că temperaturile scăzute, vremea închisă, lapovița și ninsoarea accentuează considerabil oboseala conducătorilor auto, astfel încât recomandarea principală este aceea de a se asigura foarte bine înainte de a se angaja în traversarea drumului, inclusiv când fac acest lucru pe trecerile semaforizate;
- Nu traversați până când șoferii nu opresc pentru a vă acorda prioritate!
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic. Vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba O femeie care a găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras cu el, în doar o jumătate de oră, 3.600 de […]
Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă Secția de pompieri Câmpeni intervine, în după amiaza zilei de duminică, 4 octombrie 2026 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată pe raza localității Lupșa. Forțele alocate sunt: 1 autospecială de stingere cu apă și spuma, 1 autospecială de prima interventie și […]
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile Suprafața unui teren aferent drumului județean DJ 106F, din comuna Gârbova, va fi modificată în evidențele cadastrale de la 368 la 452 de metri pătrați. Documentația propusă spre aprobare Consiliului Județean Alba în […]

