Actualitate

FOTO: Acțiune de ajutorare a persoanelor nevoiașe, ”Bucuria de Rusalii” realizată de voluntarii Parohiei Petrești I

Dragoş Suciu

Publicat

în

Cu prilejul slăvitului praznic al Pogorârii Sfântului Duh, tinerii voluntari din cadrul Parohiei Ortodoxe Petrești I s-au implicat într-o acțiune de ajutorare a persoanelor nevoiașe, denumită “Bucuria de Rusalii”.

Petrecerea Divorțaților

Campania a debutat în urmă cu o săptămână, când prin bunăvoința unor oameni generoși s-au pus la dispoziție sumele necesare desfășurării acestei activități. În urma acestei acțiuni, s-au identificat potențialii beneficiari și s-a constatat că un număr de 20 de familii fără posibilități au nevoie de ajutor.

Tinerii inimoși ai acestei parohii, îndrumați de preotul Marius Slevaș, s-au mobilizat pentru a întinde o mână de ajutor persoanelor cu dizabilități, bătrânilor și familiilor nevoiașe. Aceștia au distribuit pachete cu alimente de primă necesitate, lucrând pe echipe, fiecare activând într-un anumit sector.

Bucuria beneficiarilor a fost mare, voluntarii fiind primiți cu inimile deschise, fiind apreciați pentru efortul depus.

,,Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este momentul sacru al apariției bisericii creștine în istorie. Menirea noastră este aceea de a aduce mângâiere în sufletele celor năpăstuiți. Acțiunea de astăzi se dorește a fi o întoarcere la valorile creștine: bunătate, dragoste, compasiune și ajutor. De aceea am decis să venim în întâmpinarea celor care nu au avut șansa noastră. Mă bucură faptul că tinerii și-au deschis sufletele și că au dedicat o parte din timpul lor liber acțiunilor caritabile. Ei sunt speranța zilei de mâine”, a declarat părintele Marius Slevaș.

[nggallery id=1918]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]

Citește mai mult

Actualitate

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]

Citește mai mult

Actualitate

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]

Citește mai mult