Curier Județean

FOTO Acțiune a polițiștilor din Alba, înainte de Paște: Amenzi de peste 22.000 de lei, carne, alcool și alte bunuri confiscate după controalele de joi

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Alba au continuat acțiunile pentru protejarea populaţiei împotriva actelor comerciale ilicite şi combaterea evaziunii fiscale. Zeci de comercianţi au fost verificaţi în cursul zilei de joi, 28 aprilie. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 22.455 lei şi a fost confiscată carne, alcool şi alte bunuri.

Petrecerea Divorțaților

La data de 28.04. 2016, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialişti ANSVA şi ANPC au efectuat controale ce au avut ca scop prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite.

Totodată, poliţişti de la ordine publică şi cei de la rutieră au fost prezenţi în locurile aglomerate şi pe principalele artere rutiere, în vederea prevenirii evenimentelor negative şi diminuării riscului rutier.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale, din care 23 pentru fapte de natură economică. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 22.455 lei.

În urma controalelor efectuate, au fost confiscate 22 de kilograme de carne şi produse din carne, 14 litri de alcool şi alte bunuri comercializate ilegal.

Exemplu:

controale politia alba02Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba au efectuat un control la o societate comercială cu punct de desfacere în municipiul Alba Iulia, specializată în comercializarea produselor vestimentare.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au constatat că în magazin erau expuse, pentru vânzare, produse de îmbrăcăminte purtând etichetele unor mărci celebre, dar care nu prezentau caracteristicile calitative specifice acestor mărci.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de “punere în circulaţie a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi au luat măsura ridicării, în vederea continuării cercetărilor, a 289 de produse vestimentare (cămăşi, tricouri, pulovere).

[nggallery id=2040]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

11 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

11 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 11 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

12-13 noiembrie 2026 | Risc de viituri în Alba: Cod Galben de inundații pe râul Arieș și afluenții Mureșului

Ioana Oprean

Publicat

în

Risc de viituri în Alba: Cod Galben de inundații pe râul Arieș și afluenții Mureșului Județul Alba se va afla sub incidența unei atenționări hidrologice Cod Galben, fiind prognozate creșteri ale debitelor și nivelurilor unor cursuri de apă, pe fondul precipitațiilor anunțate pentru următoarele zile. Potrivit avertizării hidrologice, fenomenele sunt așteptate în intervalul 12 noiembrie, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident pe autostrada A1, sensul de deplasare Sebeș – Deva: Un bucureștean de 44 ani rănit, după coliziunea dintre o autoutilitară și o mașină

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident pe autostrada A1, sensul de deplasare Sebeș – Deva: Un bucureștean de 44 ani rănit, după coliziunea dintre o autoutilitară și o mașină Un accident rutier a avut loc pe autostrada A1, pe sensul de deplasare Sebeș – Deva, în această dimineață, în jurul orei 05:15, la kilometrul 335. O persoană a fost rănită, […]

Citește mai mult