Ştirea zilei

FOTO: Accident mortal provocat de un șofer de TIR din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Un grav accident de circulație, soldat cu decesul a două persoane, tată și fiu, s-a petrecut duminică după-masa, pe DN7, în zona localității Ilteu, judeţul Arad.

Petrecerea Divorțaților

Accidentul s-a produs, se pare, din vina unui şofer de TIR din Alba.

 

FOTO: Panait Radu și Panait Vali

FOTO: Panait Radu și Panait Vali

“Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 52 de ani din județul Alba, în timp ce conducea un autotren cu remorcă din direcția Deva spre Arad, ajungând în localitatea Ilteu, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, carosabilul fiind umed, moment în care partea spate a remorcii a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 41 de ani”, a declarat, potrivit aradon.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

În autoturismul imlicat în accident se aflau 4 membrii ai aceleșiași familii. Doar mama de 39 de ani și fetiţa de 11 ani au supraviețuit.

Potrivit IPJ Arad, șoferului din Alba al autotrenului i-a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

sursa: aradon.ro

[nggallery id=787]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul Primăria Municipiului Blaj a lansat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) o nouă procedură pentru achiziția serviciilor de implementare a unei soluții de automatizare robotică a proceselor (RPA) și inteligență artificială (AI). Potrivit documentului, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Protosinghelul Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 67 de ani

Bogdan Ilea

Publicat

în

Protosinghelul Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 67 de ani Protosinghelul Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”, s-a stins din viață în cursul nopții de 29 septembrie, la vârsta de 67 de ani. Părintele Ioan Cojanu s-a născut la data de 27 […]

Citește mai mult