FOTO | Accident CUMPLIT pe DN 76: Un bărbat a DECEDAT după impactul MORTAL dintre două autoturisme, o autoutilitară și un autocamion
Accident CUMPLIT pe DN 76: Un bărbat a DECEDAT după impactul MORTAL dintre două autoturisme, o autoutilitară și un autocamion
Un accident cumplit a avut loc miercuri după-masa, în jurul orei 16.30, pe DN 76. Un bărbat a decedat după impactul mortal dintre două mașini, un autocamion și o autoutilitară.
Pompierii Secției Brad și cei ai Detașamentului Deva au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate în urma unui accident rutier.
Evenimentul a avut loc pe DN 76, pe raza localității Cărăstău.
Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, două ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară și un autocamion.
Dintre cele șase persoane aflate în autovehicule, două au fost găsite încarcerate.

Pompierii au acționat de urgență pentru extragerea acestora, dar din nefericire, unul dintre bărbați prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat.
Celălalt bărbat, în vârstă de aproximativ 52 de ani, a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la CPU Brad, pentru tratament de specialitate.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri și au balizat zona accidentului, întrucât au existat scurgeri importante de combustibil pe carosabil.
Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri.
UPDATE IPJ:
Din primele cercetări, s-a constatat că un autoturism condus de un bărbat de 80 de ani, din municipiul Deva, a intrat în depășirea mai multor autovehicule, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din comuna Conop, județul Arad, care circula în sens opus.
În urma impactului, conducătorul autoturismului de 80 de ani a decedat, iar șoferul autoutilitarei a fost rănit grav și transportat la Spitalul Municipal Brad, pentru îngrijiri de specialitate.
Alte 3 autovehicule, un autoturism, o autoutilitară și un autocamion, care se deplasau în zonă, au fost implicate în coliziuni secundare, rezultând doar pagube materiale, inclusiv deversarea de combustibil de pe partea laterală a autocamionului, fără victime.
În urma accidentului, traficul pe DN76 a fost restricționat pentru autocamioane și deviat pentru celelalte autovehicule, iar echipaje de pompieri au intervenit pentru curățarea carosabilului.
Cercetările continuă, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO | Alertă în Aiud: Un bărbat a fost dat dispărut de mama sa. A plecat de acasă și nu a mai revenit / A fost găsit
Alertă în Aiud: Un bărbat a fost dat dispărut de mama sa. A plecat de acasă și nu a mai revenit Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. În seara […]
Pensia minimă socială 2026 | Aproape 14.000 de pensionari din Alba trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Ce alte ajutoare mai primesc vârstnicii din această categorie
Pensia minimă socială 2026 | Aproape 14.000 de pensionari din Alba trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Ce alte ajutoare mai primesc vârstnicii din această categorie Pensia medie în România este în prezent de 2.818 lei, iar numărul pensionarilor a ajuns la 4.583.000. Cei mai mulți pensionari au ieșit la pensie limită de vârstă. […]
FOTO | ACCIDENT rutier pe autostrada pe A1, sensul de mers Sibiu Sebeș: Două autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Sebeș
ACCIDENT rutier pe autostrada pe A1, sensul de mers Sibiu Sebeș: Două autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Sebeș Detașamentul de pompieri Sebeș intervine, duminică, 8 februarie 2026, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu–Sebeș. În eveniment sunt implicate două […]