Sport

FOTO: Abrudeanul Răducu Pocol, la a doua finală cu Academia „Gheorghe Hagi”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Petrecerea Divorțaților

Raducu Pocol Academia Hagi 4Evoluţiile bune avute la Cupa „Hagi Danone”, unde a câştigat titlul naţional şi a fost desemnat cel mai tehnic jucător al turneului final, i-au adus lui Răducu Pocol (fotbalist lansat de Viitorul Abrud) şansa de a participa la turneul final al juniorilor D alături de „Academia Hagi”.

Zilele trecute, la Braşov formaţia de la malul Mării a câştigat ambele dispute, scor 3-0 cu Şcoala „Gică Popescu” şi tot cu 3-0 de Forex Braşov, victorii ce i-au asigurat un loc în finala mare ce se va disputa în data de 16 iunie (lunea viitoare) la Buftea împotriva echipei Sporting Juniorul Vaslui.

În vârstă de 12 ani, talentatul jucător din Munţii Apuseni, transferat recent de Academia „Gheorghe Hagi” are şansa ca în decurs de 16 zile să joace două finale de Campionat National la două categorii de vârstă diferite, experienţa unică pentru un fotbalist. De fapt, Răducu va merge în Brazilia, în luna noiembrie, la turneul final al Cupei Naţiunilor Danone.

Chiar dacă acest turneu, al juniorilor D este adresat copiilor cu un an mai mare, prestaţia lui a fost foarte bună, în meciul cu «Gică Popescu» reuşind să dea o pasa de gol, iar în cele câteva minute în care a avut şansa să joace  a acumulat experienţă alături de copii foarte talentaţi. „Mulţumim celor care i-au oferit şansa de a evolua şi în acest turneu, le dorim multă sănătate şi speram ca prin evoluţia sa Răducu să contribuie la câştigarea trofeului de campioni naţionali”, a spus tatăl său, antrenorul Marius Pocol.

[nggallery id=1935]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia Aiudeanul Andrei Cordea este pe punctul de a încheia aventura la CFR Cluj, după ce negocierile cu formația chineză Yunnan Yukun au ajuns la un […]

Citește mai mult

Sport

Video | Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil” „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”, a anunțat antrenorul aiudean Bogdan Andone, miercuri, 4 noiembrie 2026, în conferința de presă premergătoare meciului FC Argeș – Dinamo din SuperLiga. Bogdan Andone este sub presiune […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026 CIL Blaj conduce ierarhia conjudețenelor, după cele 6 derby-uri „de Alba” derulate în turul campionatului Seriei 7 de Liga 3. Echipa din „Mica Romă” a câștigat confruntările cu Metalurgistul Cugir și CSM Unirea […]

Citește mai mult