Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| 12 absolvenți de la „HCC” Alba Iulia, media 10 la sfârșitul clasei a XII-a! Două eleve, acceptate la universități de top din Olanda și Marea Britanie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În acest an, 12 elevi ai Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia au demonstrat că niciun obstacol nu este prea dificil de trecut dacă studiezi și muncești din greu.

Aceștia au reușit, într-un an dominat de pandemia de COVID-19 și mutarea învățământului în mediul virtual, să își încheie studiile de clasa a XII-a cu media 10 curat. De la facultățile de medicină sau informatică de top din țara noastră, până la cele mai prestigioase universități din străinătate, fiecare dintre aceștia au transmis, pentru ziarul „Unirea”, cum ar dori să arate parcursul lor după examenul de bacalaureat și cum s-au pregătit pentru încercările ce vor veni.

*MATEMATICĂ-INFORMATICĂ

Oarga Andreea Claudia, șefă de promoție 2021: „Încă de mică am dezvoltat o pasiune pentru matematică. La liceu, am avut prilejul să descopăr informatica, care avea să îmi marcheze profund drumul în viață, căci mi-am dat seama ceea ce îmi doresc să devin cu adevărat: programator. Din acest motiv, îmi doresc foarte mult să urmez, pe viitor, Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității «Babeș-Bolyai» Cluj-Napoca.

Un rol esențial în pregătirea pentru bacalaureat l-au avut atât profesorii de la clasă, cât și pregătirea individuală. În privința meditațiilor, am insistat mai mult pe materia din care îmi doresc să susțin examenul de admitere: matematica.

În mod inevitabil, școala online a fost o schimbare nouă atât pentru noi, elevii, cât și pentru profesori. O schimbare nu doar pe plan educativ, cât și pe plan personal, deoarece mediul virtual ne-a oferit și o lecție de viață, aceea că trebuie să apreciem mai mult lucrurile simple ce ne înconjoară. Pentru mine, nu a fost nici mai greu, nici mai ușor să mă mențin cu note mari, a fost la fel ca până acum. De acasă sau de la școală, profesorii au consituit mereu un sprijin în formarea noastră și au căutat să ne îndrume cu sfaturi demne de luat în considerare.

Ceea ce aș dori să mai adaug ar fi că, prin muncă și perseverență, putem să ne atingem visele și să tranformăm imposibilul în posibil. Personal, chiar dacă am trecut printr-o perioadă mai dificilă, nu am încetat niciodată să cred că idealurile noastre pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmăm. Chiar dacă am trecut printr-o perioadă mai dificilă, nu am încetat să cred că întotdeauna idealurile noastre pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmăm”.

Oarga Alexandru Daniel: „După bacalaureat, vreau să studiez la Facultatea de Medicină din Sibiu. Am mers la ore în particular pentru admitere, în special. Învățământul online a fost mai ușor, pentru mine cel puțin, pentru că nu a fost aceeași cantitate de informație care a fost predată și am avut de pregătit mai multe proiecte. Am resimțit totuși faptul că nu am mai petrecut atât de mult timp cu colegii sau cu profesorii mei, din cauza școlii online”.

*MATEMATICĂ-INFORMATICĂ, INTENSIV INFORMATICĂ

Oltean Anisia Veronica: „După bacalaureat aș dori să merg la Facultatea de Matematică și Informatică (domeniul Informatică) din cadrul Universității «Babeș-Bolyai» Cluj-Napoca. M-am pregătit în particular la informatică, în special pentru examenul de admitere, deoarece are un nivel de dificultate destul de ridicat și include tematici în plus față de programa de bacalaureat.

Școala în mediul online a reprezentat o perioadă destul de dificilă pentru mine, învățatul de acasă din fața calculatorului solicitând mai multă muncă individuală față de mersul clasic la școală. Am reușit însă să mă mobilizez și să tratez și acest mod atipic de învățare cu seriozitate, mai ales pentru că, fiind an terminal, nu am vrut să acumulez goluri în materie înainte de examene.

Nu consider că am obținut notele din acest an mai ușor, mai ales în cazul materiilor de bacalaureat, însă unii profesori au optat pentru metode diferite de evaluare (s-au înlocuit testele cu proiecte sau referate), care au facilitat obținerea unor note mai mari decât în cazul testelor de la școală”.

*ȘTIINȚE ALE NATURII

Indrei Diana Maria: „Îmi doresc să studiez la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie «Iuliu Hațieganu» Cluj-Napoca.

În cursul celor 4 ani de liceu nu am luat meditații. Am învățat constant, reușind această performanță datorită profesorilor mei. Ține și de ambiția elevului, nu este ușor, dar efortul va fi mereu răsplătit. În contextul pandemiei, a fost mai dificil să învăț materialele predate. A fost o situație neașteptată, lipsa socializării a avut efecte negative asupra tuturor. Ambiția m-a făcut să îmi depășesc momentele de slăbiciune, dar am fost susținută de familie”.

Iuga Horia: „După examenul național de bacalaureat intenţionez să mă înscriu la facultatea de medicină. Mă bucur că am reuşit să obţin media 10, mai ales în acest context pandemic. Aşa cum profesorii noştri şi-au reconceptualizat strategia didactică, aşa şi noi ne-am adaptat «din mers» cerinţelor acestora. În ceea ce priveşte calitatea actului educațional (din mediul virtual), consider că a avut ca dimensiune centrală interactivitatea. Fiecare dintre noi ne-am construit propriul bagaj de cunoștințe, fiind asistaţi corect și constant de către profesorii de la clasă, cărora le mulţumesc pentru tot ce au făcut pentru mine”.

Marcu Mihai Florin: „Doresc să urmez cursurile facultății de medicină, fapt pentru care mă pregătesc pentru examenul de admitere.

Începând cu clasa a XII-a, iau meditații la matematică în vederea examenului de bacalaureat. Am considerat necesare aceste meditații pentru recapitularea materiei din cei 4 ani de liceu, dar și pentru aprofundarea noțiunilor mai complexe.

Astăzi regăsim influențe ale pandemiei în toate aspectele vieții cotidiene, inclusiv în sistemul de învățământ. Cu toții a trebuit să ne adaptăm interacțiunii la distanță și tehnologiei, situații care și-au pus amprenta asupra actului educațional. Consider că această etapă este o experiență de învățare atât pentru noi, elevii, cât și pentru profesorii noștri.

Sper că după ce situația revine la normal vom putea aplica ideile acumulate în vederea îmbunătățirii procesului de învățare, prin îmbinarea metodelor clasice de predare cu tehnologia și prin adaptarea acestora la cerințele actuale”.

Nistor Andreea Diana: „Intenționez să urmez facultatea de medicină, pentru care m-am pregătit luând meditații la biologie și chimie. Pentru bacalaureat mă pregătesc singură, întrebând profesorii de la școală sau căutând pe Internet, de cele mai multe ori. Consider că există suficiente resurse, nu e absolut necesar să iei meditații, însă nu e ușor să te pregătești pe cont propriu. Pandemia a lăsat amprente asupra tuturor domeniilor, însă, după părerea mea, sistemul de învățământ a fost extrem de afectat. Toți am fost luați prin surprindere și a trebuit să ne adaptăm cât de bine am putut. Mă consider norocoasă pentru că am avut, în primul rând, aparatura necesară și acces la internet, spre deosebire de alții. Pentru mine, școala online a însemnat mai multă muncă individuală, mai multe search-uri (n.a. – căutări) pe Google, mai multe schimburi de informații între mine și colegi, iar câteodată, mai multe dureri de cap, de spate și priviri încețoșate din cauza orelor petrecute în fața laptopului”.

Oltean Alexia Maria: „După bacalaureat intenționez să studiez Medicină generală la Universitatea de Medicină și Farmacie «Iuliu Hațieganu» Cluj-Napoca.

Am luat meditații exclusiv pentru pregătirea examenului de admitere la facultate, pentru că nivelul de dificultate al subiectelor de examen depășește cu mult programa care ni s-a predat în timpul liceului sau conținuturile evaluate la examenul de bacalaureat. La chimie am început meditațiile încă din clasea a XI-a, iar la biologie iau ore în particular de la începutul clasei a XII-a. Pentru bacalaureat mă pregătesc pe cont propriu, pentru că media nu mă va ajuta pentru admiterea la facultate, deci nu trebuie să obțin note astronomice. Sunt de părere că există resurse multiple de care mă pot folosi pentru a obține un rezultat mulțumitor. Școala în mediul online a fost o provocare atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Personal, mi s-a părut dificil faptul că am fost nevoită să depun mai mult efort pentru aprofundarea diferitelor noțiuni pe care, în mod normal, le-aș fi înțeles mai ușor cu profesorul la catedră/tablă sau participând activ la cursuri. Prin urmare, a fost mai greu să îmi mențin notele la materiile importante, de BAC, dar mai ușor la celelalte materii, deoarece profesorii au optat pentru realizarea proiectelor sau referatelor în schimbul evaluărilor clasice. Mai mult, contextul pandemic actual m-a afectat la nivel psihologic, pentru că simțeam permanent îngrijorarea celor din jur, lucru care a adăugat un stres suplimentar peste presiunea pe care o aveam oricum pe umerii mei, fiind elevă în an terminal. Per ansamblu, anul acesta școlar m-a forțat să mă dedic în mai mare măsură studiului individual, iar fără acest efort personal nu cred că aș fi reușit să ating astfel de performanțe”.

*FILOLOGIE, BILINGV ENGLEZĂ

Groza Raluca Maria: „Doresc să studiez la Universitatea din Amsterdam, pe domeniul Științele comunicării. Una dintre condițiile impuse de aceștia a fost să iau peste nota 8.00 la toate cele 3 probe scrise de la BAC. De asemenea, a trebuit să le prezint fișa matricolă și un CV personal cu activități pe care le-am făcut în afara școlii, cum ar fi voluntariatele. Aștept foarte mult să studiez acolo, pentru că este cea mai bună facultate din lume pe această specializare”.

Litan Cristina: „Sunt deja admisă la o universitate în Marea Britanie, la care voi studia ilustrație (arte vizuale și comunicare). Voi completa dosarul cu diploma de bacalaureat. Nu am luat meditații sau ore în particular în timpul liceului. Școala în mediul online pentru mine e o alternativă grozavă. Dacă știi cum să te organizezi, poți valorifica mai bine timpul de care dispui”.

 *ȘTIINȚE SOCIALE

Cristian Irina Ioana: „Doresc să urmez cursurile Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universităţii «Babeş-Bolyai» Cluj-Napoca, Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate, specializarea Publicitate. Nu am luat meditații pentru examenul de bacalureat. În schimb, am acordat atenție materialelor didactice dispuse de către profesorii de la clasă și mi-am construit, cu ajutorul suplimentar al resurselor de pe internet și al materialelor teoretice disponibile în librării, propriile schițe ale tuturor lecțiilor pentru disciplinele de examen. Este o metodă de studiu care se bazează pe sintetizarea informației, înțelegerea și învățarea logică, care a functionat pentru mine pe toată perioada liceului. Începutul pandemiei la nivel școlar a luat prin surprindere sistemul de învățământ, profesorii și elevii. Din acest motiv, nepregătirea și improvizația s-au resimțit la nivelul orelor de curs. Unele materii au fost neglijate, altele nu au fost predate, iar altele erau realizate formal prin intermediul materialelor suport de curs sau al temelor. Din toamnă, predatul online sau fizic s-a stabilizat. Unii profesori au profitat de contextul pandemic și au folosit tehnologia pentru a preda alternativ materia sau a posta materiale suplimentare de curs, un lucru nou și de mare ajutor.

Pentru mine, a fost mult mai comodă școala online decât cea fizică, am putut să învăț mai ușor pentru examene și să fac alte lucruri atunci când aveam câte o oră liberă. A avut însă și minusurile sale, precum lipsa de concentrare la ore importante sau la primele ore din zi. Notele mari au fost mai ușor de obținut decât înainte, online-ul fiind lipsit de teste reale, înlocuite astfel cu teme, exerciții și proiecte”.

Crișan Maria Florina: „M-am hotărât să merg la Universitatea «1 Decembrie 1918» Alba Iulia, la Facultatea de Drept, pentru a demonstra că dacă ești determinat să înveți poți învăța de oriunde, atâta timp cât îți dorești cu adevărat să-ți îndeplinești visul! A fost cea mai grea și neplăcută perioadă pe care am întâlnit-o în decursul anilor de studiu… Am avut nevoie de timp ca să mă obișnuiesc cu mediul online și cu maxima concentrare de care aveam nevoie! Nu pot să spun că mi-a fost mai greu să-mi mențin notele, dar nici ușor… Munca a existat oricum, însă a fost diferită în funcție de discipline!”. Felicitări, baftă la BAC și succes în continuare!

Iulian URSALEȘ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles” Georgiana Pavelescu, o tânără originară de pe Valea Sebeșului, județul Alba, a fost weekend-ul trecut ambasadoarea Cântecului Popular Românesc în cadrul evenimentului „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment prin care Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, continuă an de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea