Fostul șef al Poliției Locale Alba Iulia continuă lupta cu Primăria: Un nou proces și două dispoziții contestate
Fostul șef al Poliției Locale Alba Iulia continuă lupta cu Primăria: Un nou proces și două dispoziții contestate
Între administrația locală a municipiului Alba Iulia și fostul director al Poliției Locale se derulează de câteva luni o dispută juridică și financiară, după ce acesta din urmă și-a recâștigat funcția, dar postul a fost desființat.
Fostul șef de Locală a fost eroul și unui dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Analiza probelor de la Spitalul Județean Alba a rezultat o alcoolemie de 5,68 grame alcool pur în sânge. Dar procurorii l-au scos nevinovat.
Instituția Prefectului Alba consideră ca fiind ilegală dispoziția emisă de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, privind încadrarea fostului director al Poliției Locale, Daniel Ilcu, pe un post de execuție de consilier în cadrul Serviciului Public „Administrarea patrimoniului local”.
Ilcu a fost demis din funcția de director printr-o dispoziție emisă în 12 mai 2021. Acesta a contestat actul în justiție și a câştigat definitiv procesul. Potrivit hotărârii instanței, Daniel Ilcu trebuia să fie repus în funcţia de director şi să primească salariile neîncasate în perioada cât a trecut de la demitere.
Funcţia de director nu mai există în cadrul Poliţiei Locale Alba Iulia, care a fost reorganizată ca serviciu în cadrul primăriei, începând cu data de 1 ianuarie 2022. În aceste condiții, primarul Gabriel Pleșa a decis să îi ofere fostului director un post de execuție și a emis o dispoziție în 20 iunie 2022.
Se cere revocarea dispozițiilor
Printr-o altă dispoziție, emisă în aceeași zi, au fost stabilite drepturile financiare pe care conducerea primăriei a considerat că trebuie să le plătească acestuia, potrivit hotărârii judecătorești, rămasă definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia.
Ambele dispoziții sunt considerate de către juriștii Instituției Prefectului ca fiind emise cu nerespectarea dispozitivului sentinței civile din 4 mai 2022. Prin urmare, s-a solicitat revocarea acestora, iar dacă au produs efecte juridice inițierea unor procese în instanță pentru a se solicita anularea.
„Reîncadrarea în funcție a domnului Ilcu Daniel Ioan nu este conformă nici cu prevederile OUG nr. 57/2019, întrucât nu s-a dispus pe funcția publică de director executiv, anterior deținută, sau pe o funcție publică de conducere echivalentă din cadrul Serviciului Poliția Locală aflat în aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia. Reîncadrarea s-a realizat pe o funcție publică de nivel inferior, existentă în cadrul unui serviciu public aflat în subordinea Consiliului local”, se precizează în adresa transmisă de Instituția Prefectului către Primăria Alba Iulia.
Drepturi salariale stabilite nelegal
O altă neregulă invocată se referă la faptul că procesul verbal care stă la baza emiterii dispoziției nu deține un număr de înregistrare alocat de către registratura primăriei, iar din cuprinsul acestuia nu rezultă faptul că fostul director și-ar fi dat acordul cu privire la reîncadrarea pe o funcție publică de nivel inferior celei deținute. Această situație este confirmată și de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
În legătură cu dispoziția privind banii pe care Daniel Ilcu trebuie să îi primească, juriștii Instituției Prefectului consideră că „drepturile salariale au fost stabilite de către emitent potrivit propriei interpretări a sentinței judecătorești, nicidecum cu punerea în executare a dispozitivului acesteia”.
Ilcu a deschis un nou proces împotriva Primăriei Alba Iulia și cere obligarea conducerii instituției să soluționeze petițiile pe care le-a adresat.
Daniel Ilcu a scăpat recent de un dosar penal în care se făceau cercetări privind conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Cauza a fost clasată de procurori după ce „nu s-a putut stabili gradul îmbibaţiei alcoolice din sânge pe care l-a avut suspectul la momentul conducerii autoturismului”. Concluzia a rezultat în urma raportului de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca. După analiza probelor de la Spitalul Județean Alba a rezultat o alcoolemie de 5,68 grame alcool pur în sânge.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima reacție a parlamentarilor PNL din Alba după nominalizarea lui Veștea: Ce spun deputatul Florin Roman și senatorul Claudiu Răcuci
Prima reacție a parlamentarilor PNL din Alba după nominalizarea lui Veștea: Ce spun deputatul Florin Roman și senatorul Claudiu Răcuci Deputatul Florin Roman și senatorul Claudiu Răcuci au oferit o primă reacție după ce în această dimineață, duminică, 14 iunie, Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea în […]
Rețeaua de internet dintr-un sat din Alba, vandalizată și distrusă. Primăria comunei anunță ca fapta se pedepsește cu dosar penal
Rețeaua de internet dintr-un sat din Alba, vandalizată și distrusă. Primăria comunei anunță ca fapta se pedepsește cu dosar penal Primăria comunei Șugag a anunțat, duminică, 14 iunie 2026, printr-un mesaj publicat pe o rețea de socializare că, rețeaua de internet din satul Bârsana a fost vandalizată și distrusă. Administrația din comună transmite că echipamentele, […]
VIDEO | Groaznic: Cum arată Piața Cetății după a doua zi de Alba Fest. Pahare și gunoaie lăsate pe jos
Groaznic: Cum arată Piața Cetății după a doua zi de Alba Fest. Pahare și gunoaie lăsate pe jos A doua zi de AlbaFest 2026, desfășurată în 13 iunie 2026, a adus pe scena din Piața Cetății artiști consacrați, care au oferit un spectacol de zile mari pentru publicul prezent. În același timp, mulți dintre cei […]
