Sport

Fortuna Lunca Mureşului a câştigat ediţia a treia a Campionatului Judeţean de Fotbal în Sală | Echipa lui Gabriel Cotoară a devenit campioană, după şapte victorii din şapte!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Fortuna Lunca Mureşului a câştigat a treia ediţie a Campionatului Judeţean de Fotbal în Sală, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba, ce a strâns la start 20 de formaţii. Campioană în premieră, echipa condusă din teren şi de pe banca tehnică de antrenorul Gabriel Cotoară a meritat din plin trofeul, fiind singura competitoare ce a câştigat toate cele 7 jocuri susţinute, având cea mai bună defensivă (doar 10 goluri încasate) şi cel mai bun fotbalist al competiţiei, pe Ionel Cristea. Sala “Florin Fleşeriu” din Sebeş a găzduit ultimele 4 partide ale ediţiei 2018, jocuri încărcate de suspans, echilibrate, dramatice, cu rezultate la limită, două întâlniri fiind tranşate după loviturile de departajare (o semifinală şi finala mică). Remarcată prin constanţă, Olimpia Aiud este “pierzătoarea de serviciu”, clasându-se mereu pe locul secund în cele trei ediţii. Finalistele s-au duelat anterior şi în grupă, la Aiud, meci încheiat cu acelaşi scor, după ce aiudenii, la fel ca în finală, au condus cu 1-0. “Sunt foarte fericit şi foarte mândru de ceea ce am realizat, iar în spatele acestui trofeu este foarte muncă. Ne-am pregătit bine, rezultând un parcurs remarcabil, cu şapte victorii din şapte. A contat experienţa, dar şi forţa grupului şi sprijinul suporterilor ce au fost mereu lângă noi, indiferent unde am jucat la Aiud, Unirea sau Sebeş”, a declarat antrenorul-jucător Gabriel Cotoară (31 de ani).

*Gabriel Cotoară: “Continuăm ce am început în toamnă, în Liga a IV-a!”

Revenind la turneul din Sala “Florin Fleşeriu”, o reuşită în ansamblu, vă prezentăm rezultatele: *semifinale:

Olimpia Aiud – Transalpina Şugag 5-4 după executarea loviturilor de departajare, în timp regulamentar 3-3 (au marcat R. Nagy, D. Vlad, P. Man, respectiv Şufană, Cutean, Plitea);

Fortuna Lunca Mureşului – Energia Săsciori 2-1 (au punctat G. Cotoară, Cecălăcean, respectiv Nazarie – a deschis scorul); *finala mică: Energia Săsciori – Transalpina Şugag 8-6 (după loviturile de departajare), rezultatul fiind 5-5 (au înscris Nazarie – 3, Al. Aloman – dublă, respectiv Pojar, P. Lazăr – câte o dublă, Al. Lăcătuş);

*finala mare: Olimpia Aiud – Fortuna Lunca Mureşului 1-2: P. Man (16), respectiv I. Cristea (30, 34).

Echipa lui Gabriel Cotoară a câştigat şi premiul cuvenit celui mai bun jucător al turneului, respectiv Ionel Cristea (cel ce a tranşat ultimul act printr-o dublă). Golgheterul competiţiei a fost Zenga Nazarie (Energia Săsciori) – cu 16 reuşite, iar cel mai bun portar Adrian Roman (Olimpia Aiud). Lotul campionilor: Alexandru Man, Lucian Popa – Adrian Spinean, Răzvan Iakab, Radu Moldovan, Ioan Cristea, Gabriel Cotoară, Gheorghe Rîşniţă, Bogdan Nemeş, Vasile Zoltan, Mihai Cecălăcean, Răzvan Trif (antrenor Gabriel Cotoară, preşedinte Egyed Vincze, oficiali Marcel Moldovan şi Tudor Stan).  “Suntem cei mai buni din Alba la futsal, continuând pe aceeaşi linie ca şi în turul Ligii a IV-a. După ce s-a întâmplat din vară la Lunca Mureşului, acest trofeu reprezintă o cărămidă puternică la piramida fenomenului sportiv din zonă. Şi în viitor ne propunem să muncim, să fim serioşi, pentru a creşte în continuare. Nu pot încheia fără a le mulţumi, pentru încrederea acordată, doamnei primar, consilierilor locali şi directorului clubului Egyed Vincze”, a concluzionat Gabriel Cotoară.

*Olimpia Aiud, trei finale pierdute!

Loturile formaţiilor calificate în “careul de aşi” (colege în grupele fazei întâi): *Olimpia Aiud (antrenor Remus Ţălnar): Adrian Roman, Petru Zoltan, Remus Ţălnar, Claudiu Coltor, Daniel Vlad, Andrei Bălan, Andrei Sas, Robert Nagy, Paul Man, Florin Ghirca, Sebastian Şimandi, Marius Felindean, Ionuţ Sas, Cosmin Bordean:

*Energia Săsciori (antrenor Ioan Faur): Alexandru Aloman, Mihai Morariu, Iulian Bănăţan, Vasila Jula, Dan Cioroga, Ştefan Bogdan, Pompeius Borza, Bogdan Borcea, Zenga Nazarie;

*Transalpina Şugag (antrenor Ioan Budin): Octavian Pojar, Manuel Lazăr, Petru Lazăr, Ciprian Diaconu, Alexandru Mura, Cosmin Oltean, Marcel Găldean, Alexandru Lăcătuş, Darius Cutean, Iancu Şufana, Ioan Budin, Ionuţ Plitea (a revenit din Spania, s-a pregătit câteva zile cu Industria Galda).

Precedentele două finale au fost Mureşul Vinţu – Olimpia Aiud 6-1 (la Ocna Mureş, în 2016) şi Inter Ciugud – Olimpia Aiud 3-0 (la Săsciori, 2017).

Foto: AJF Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

9 mai 2026 | Alba Iulia, capitala înotului universitar: Peste 100 dintre cei mai buni înotători din centrele universitare ale țării, în competiție în Cetatea Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, capitala înotului universitar: Peste 100 dintre cei mai buni înotători din centrele universitare ale țării, în competiție în Cetatea Marii Uniri Alba Iulia devine capitala notului universitar în acest weekend. Campionatul Național Universitar de Înot aduce în Orașul Marii Uniri peste 100 dintre cei mai buni înotători din centrele universitare ale țării, care […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Andrei Rațiu, ales ,,tricolorul lunii aprilie” 2026. Jucătorul originar din Alba a fost votat de suporteri pentru prestațiile de la Rayo Vallecano

Bogdan Ilea

Publicat

în

Andrei Rațiu, ales ,,tricolorul lunii aprilie” 2026. Jucătorul originar din Alba a fost votat de suporteri pentru prestațiile de la Rayo Vallecano Fotbalistul originar din județul Alba, Andrei Rațiu a fost desemnat „Tricolorul lunii aprilie”, în urma votului suporterilor în aplicația Tricolorii, potrivit Federației Române de Fotbal.  Fundașul naționalei a primit cele mai multe voturi […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Trandafir „Joe” Croitoru, un om care a trăit fiecare capitol al Unirii Alba Iulia, în zi aniversară, dar și la final de carieră! Lovitură de începere sâmbătă, pe „Cetate”!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Trandafir „Joe” Croitoru, un om care a trăit fiecare capitol al Unirii Alba Iulia, în zi aniversară, dar și la final de carieră. Acesta va da lovitura de începere sâmbătă, 9 mai, pe „Cetate”, la meciul dintre CSM Unirea Alba Iulia și SCM Zalău, la ora 18.00! Trandafir „Joe” Croitoru, magazionerul echipei de fotbal de […]

Citește mai mult