Florin Roman: „Ştiu că putem lucra toţi împreună pentru Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană”
– Domnule Florin Roman, felicitări în primul rând pentru iniţiativa Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană. Ziarul nostru o susţine şi vrem să ştim cum au pornit între timp lucrurile la drum. În ce stadiu sunteţi?
– Strângem sprijin public, online şi offline. Sunt peste 1000 de susţinători pe Facebook, peste o sută de mii de vizualizări tot pe Facebook şi câteva sute de oameni care promovează activ brandul campaniei online. Avem şi câteva sute de oameni care ne-au dat SMS şi ne susţin. Apoi, am avut multe discuţii cu domnul Chiriac de la Sibiu pentru a ne ghida ca direcţii tehnice. Am vorbit cu multe personalităţi ale oraşului şi le-am strâns într-un Comitet de iniţiativă pentru candidatura Alba Iuliei – am avut prima întâlnire. Vor urma şi altele. Am obţinut promisiuni deocamdată pentru un consens politic pe această idee. Urmează să constituim Asociaţia care să fie motorul şi managerul efectiv al proiectului.
– Cum vedeţi dvs Capitala culturală europeană la Alba Iulia?
– Avem un avantaj major: istoria. Ea dă un fundal unic, o îmbinare de straturi de civilizaţie de la Roma antică până azi. Acest fundal e perfect pentru expresii culturale şi artistice variate şi mai ales, după credinţa mea fermă, forme de exprimare originale, moderne, neconvenţionale. Mi se pare că tocmai încărcătura istorică bogată ne dă prilejul să facem un proiect bazat pe „neconvenţional”. Eu am multe idei despre cum am putea „prelungi” – dacă vreţi – oraşul către zona verde, de deal. Am şi propus chestiuni concrete. Cetatea de una singură e foarte valoroasă dar nu suficientă.Avem nevoie şi de alte spaţii de evenimente, de spaţii de promenadă, trebuie să punem în valoare şi restul oraşului. În plus trebuie să oferim alternative de petrecere a timpului pentru cei care vor să stea mai mult în zonă, iar pentru asta avem Apusenii, munţii Sebeşului, tradiţii locale în satele din judeţ.
– Cum aţi convinge un albaiulian de rând să susţină ideea?
– Trebuie să avem dorinţa şi ambiţia de a schimba la faţă Alba Iulia. Şi nu e vorba doar de cum „arată” oraşul, ci şi de viaţa lui, de dezvoltarea lui. În toate proiectele mele şi ale colegilor mei de până acum asta am spus şi am urmărit. Ideea Capitalei Culturale a venit ca o mănuşă pentru eforturile noastre. Trebuie să ieşim din obişnuinţa de a rămâne un oraş mic şi tăcut. În plus sunt argumente concrete: la Sibiu şi în alte capitale culturale fiecare cent investit a adus în medie alţi 7 sau 8 cenţi profit pentru oraş în general. S-au creat în medie doar pentru susţinerea efectivă a evenimentelor între 3000-5000 de locuri de muncă. Se poate face o întreagă infrastructuă turistică şi culturală care ne rămâne, aşa cum ne rămân „moştenire” sute de mii de turişti anual.
– Ce provocări aveţi, unde suferim în candidatura noastră?
– Faţă de Timişoara, Cluj şi Iaşi noi avem cel mai mult de recuperat. Trebuie să venim din urmă cu multe proiecte şi timpul ne presează. Din cauza asta unitatea e cuvântul cheie. Din păcate încă există reţineri venite din adversităţi politice, mai ales la cei care au acum mandatul de la alegători în Alba Iulia şi în judeţ. Au fost chiar atacuri în ciuda unor declaraţii formale de susţinere. Mai trist a fost că în spatele acestor declaraţii au existat presiuni asupra unor oameni să nu sprijine acum proiectul, tot din raţiuni politice. Tot ce am făcut şi trebuie făcut e în spiritul unităţii şi al colaborării dincolo de graniţe politice. Suntem prea mici ca să ne permitem orgolii politice în acest proiect. Eu chem pe toată lumea la aceeaşi masă. Ştiu că putem lucra împreună.
– Există totuşi sprijin pentru proiect?
– Reacţia la idee a fost copleşitoare. Atât de la oamenii simpli, cât şi de la ce ne place să numim elita oraşului. S-a văzut la prima întâlnire din prezenţa foarte diversă de personalităţi. Ce nu s-a văzut a fost numărul mare de artişti sau chiar lideri politici care în ziua aceea nu au avut timp să participe deşi sunt alături de noi. După cum spuneam, numărul celor care se implică a crescut şi creşte. Cu unele autorităţi există încă aceste linii de demarcaţie politică pe care eu îi invit călduros să le depăşească şi să fie maturi. Oricum sunt proiecte importante pe rol pentru care oamenii ce muncesc în primărie sau în Consiliul Judeţean trebuie felicitaţi şi susţinuţi.
– În final, cum îi convingeţi pe sceptici?
– Mulţi spun că „suntem prea mici” pentru un joc prea mare. Nu, nu trebuie să fim un oraş mare ca să câştigăm, trebuie să avem ce oferi, substanţă, proiecte culturale şi artistice. Acesta e secretul. Sunt două tipuri de oraşe care sunt capitale culturale europene, am mai zis-o: oraşe mari de anvergură şi oraşe mici cu bogăţii culturale şi istorice nedescoperite. Adică exact cum este Alba Iulia. Iar pentru cei care sunt sceptici în privinţa politicienilor eu le spun că s-a pus deja în mişcare ceva ce nici un răutăcios nu mai poate opri. Se vor aşeza toţi la muncă.
– Vă mulţumim.
A consemnat, Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Băiat de 16 ani din județul Alba, REȚINUT. S-a îmbătat și a ÎNȚEPAT, în spate și zona urechii, un tânăr de 18 ani, care a fost transportat la spital
VIDEO | Băiat de 16 ani din județul Alba, REȚINUT. A BĂUT și a ÎNȚEPAT, în spate și zona urechii, un tânăr de 18 ani Un tânăr de 16 ani a fost reținut după ce, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, în timp ce se afla pe Bulevardul Republicii din municipiul […]
VIDEO | Deputatul Călin Matieș, ales președinte al AUR Alba, la primele alegeri organizate de filiala județeană. L-a avut contracanditat pe Cristian Crișan
Deputatul Călin Matieș, ales președinte al AUR Alba, la primele alegeri organizate de filiala județeană. L-a avut contracanditat pe Cristian Crișan În această seară a avut loc, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, primele alegeri în organizația județeană a AUR Alba. De altfel, filiala este prima din țară care organizează alegeri, urmând […]
FOTO | Noul program al autobuzelor din Alba Iulia Linia 103 și 104 din 1 Noiembrie 2025. AIDA-TL a aprobat bugetul și programul de transport
Noul program al autobuzelor din Alba Iulia Linia 103 și 104 din 1 Noiembrie 2025. AIDA-TL a aprobat bugetul și programul de transport În ședința AIDA-TL din 31 octombrie 2025, a fost aprobat noul program de transport pentru Alba Iulia, care va intra în vigoare începând cu 1 noiembrie 2025, precum și bugetul alocat Serviciului […]