Fiscul va anula din oficiu creanţele mai mici de 40 de lei
Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie a unui an, mai mici de 40 de lei, vor fi scăzute din evidenţele fiscale în primele 7 zile ale anului următor, potrivit unui recent act normativ. Reglementările legale în vigoare stabilesc că, dacă un debitor nu îşi achită obligaţiile fiscale principale la termenul de scadenţă, ANAF va calcula după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite prin decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.
Potrivit Ordinului ANAF nr. 3.497/2015, creanţele fiscale restante, adică suma obligaţiilor fiscale datorate şi neachitate, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 de lei, vor fi scăzute din evidenţe. Plafonul de 40 de lei (păstrat şi în noul Cod de procedură fiscală) a fost introdus în martie 2014, pentru a se evita situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, să fie mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite. Fiscul va notifica periodic, prin intermediul unor decizii, contribuabilii care au restanţe la bugetul de stat şi care datorează ei dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Noul Cod de procedură fiscală, ce se aplică de la începutul anului viitor, stabileşte că pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă contribuabilii vor datora statului, la fel ca până acum, dobânzi şi penalităţi de întârziere. La fel ca până acum, dobânzile se vor calcula pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până
la data stingerii sumei datorate inclusiv. Din 2016, valoarea dobânzii va fi redusă la 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, de la 0,03%, cât este în prezent. Penalitatea de întârziere se va calcula pentru fiecare zi de întârziere, până la data stingerii sumei datorate inclusiv. De la anul, penalitatea de întârziere va fi micşorată, de la valoarea actuală, de 0,02%, până la 0,01% pe fiecare zi de întarziere. Noul Cod de procedură fiscală, aplicabil de la 1 ianuarie 2016, include un nivel de 1% al majorărilor de întârziere, pe lună sau fracţiune de lună, în cazul obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale locale, faţă de 2% cât este în prezent. Această valoare corespunde unui nivel de 12% pe an.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului”
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului” România, deși beneficiază de un rating suveran de tip investment grade, se împrumută pe piețele internaționale la costuri comparabile cu cele ale unor […]
Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici”
Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici” Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, 4 februarie, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că Guvernul va menține un preț administrat la gaze pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 […]
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok Președintele României, Nicușor Dan, a publicat un text despre raportul Congresului SUA în care se discută, printre altele, și despre alegerile prezidențiale din 2024. El consideră că țara […]