Actualitate
Fiscalizarea muncilor domestice: Cum vor putea fi plătiți bucătarii, grădinarii, șoferii personali sau îngrijitorii care acum primesc bani „la negru”. Proiectul a trecut de Parlament
Fiscalizarea muncilor domestice: Cum vor putea fi plătiți bucătarii, grădinarii, șoferii personali sau îngrijitorii care acum primesc bani „la negru”. Proiectul a trecut de Parlament
Fiscalizarea muncilor domestice a trecut de Parlament: cum vor putea fi plătiți grădinarii, șoferii personali, bucătarii, îngrijitorii care acum primesc bani la negru și ce beneficii fiscale au angajatorii lor
Mizele proiectului de lege inițiat de fostul ministru Raluca Turcan este o fiscalizare minimă a veniturilor și asigurarea unei pensii și a posibilității de a primi îngrijiri medicale pentru micii prestatori casnici care acum lucrează la negru – grădinari, șoferi personali, bucătari ori îngrijitorii. Proiectul prevede și beneficii fiscale pentru angajatori.
Proiectul, care a fost asumat de guvern prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trimis la Comisia Europeană, prevede următoarele detalii:
– plata se va face prin intermediul unor tichete tipărite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), fiecare tichet având valoarea de 15 lei. Tichetele vor fi cumpărate de angajator (persoana fizică ce beneficiază de muncile casnice) și transmise către angajat (persoana fizică de prestează activitățile casnice). Ulterior, prestatorul transformă aceste tichete în numerar
– Din suma brută plătită de angajator, prestatorul casnic primeste 79,2%, iar statul ia 20,8% sub formă de contribuții de pensii și sănătate și impozit
– Odată intrat în acest sistem, prestatorul dobândește calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale și de sănătate
– Tichetul de activități casnice este un bon valoric destinat plății contravalorii activităților casnice efectuate de către prestatorul casnic. Conține elemente specifice de siguranță, serie și număr unic, care permit individualizarea și urmărirea acestuia.
– activitatea casnică e definită care activitatea ocazională desfășurată de o persoană fizică în legătură cu gospodăria sau gospodăriile unei familii sau a unei persoane singure.
– ANOFM tipărește tichetele de activități casnice și suportă costul de tipărire și de distribuire al tichetelor; pune la dispoziția beneficiarului casnice numărul de tichete solicitate, preschimbă prestatorului casnic, în numerar sau prin cont bancar, numărul de tichete primite de acesta, din care reține și virează impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate.
– ANOFM va crea o platformă electronică de evidenţă a desfășurării activităților casnice unde înregistrează prestatorii casnici, beneficiari casnici și asigură evidența și plata obligațiilor fiscale
– Plata contribuției de asigurări sociale conferă prestatorului casnic calitatea de asigurat în sistemul public de pensii;
– calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate se obține în situația în care prestatorul casnic preschimbă în numerar un număr de cel puțin 50 de tichete de activități casnice într-o lună calendaristică. Sumele reținute pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în lunile în care prestatorul nu dobândește calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate, sunt rambursate o data pe an, în intervalul 1 ianuarie – 31 ianuarie a anului următor anului în care a fost prestată activitatea casnică, la cererea prestatorului casnic.
Cum se calculează contribuțiile și impozitul:
– Baza de calcul pentru CAS si pentru CASS este 50% din valoarea nominală a tichetului de muncă, respectiv: 7,5 lei. Baza de calcul la care se aplică cota impozitului pe venit este 50% din valoarea nominală a tichetului de muncă, respectiv: 7,5 lei.
– Suma netă care revine prestatorului casnic pentru un tichet de muncă de 15 lei: 11,88 lei (ceea ce reprezintă 79,2% din valoarea nominală a tichetului de muncă). Restul de 20,8% din valoarea nominală a tichetului de muncă reprezintă contribuții și impozit.
Facilități fiscale pentru beneficiari (angajatori):
– Poate beneficia, anual, în baza unui document fiscal (chitanță, factură, bon fiscal care dovedește achiziționarea tichetelor de activități casnice), de reducerea nivelului bazei de impozitare a impozitului pe venit în cuantum de 50% din valoarea tichetelor achiziționate.
– Pentru remuneraţia plătită prestatorului casnic sub formă de tichete de activități casnice, beneficiarul nu datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă prevăzută de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Pot fi prestatori și șomerii:
– Poate beneficia de aceste tichete orice persoană fizică care a împlinit vârsta de cel puţin 16 ani.
– Atenție: dacă primesc pentru munca prestată cel mult 50 de tichete de muncă într-o lună calendaristică, pot fi prestatori casnici și șomerii indemnizați (fără a le fi afectat dreptul stabilit la indemnizația de șomaj), și beneficiarii de venit minim garantat (fără a le fi afectat dreptul stabilit la venitul minim garantat).
Actualitate
GREVA profesorilor din România. Noua ofertă a Guvernului pentru sindicate: Venit net de 4.000 de lei, în două tranșe pentru cadrele didactice
GREVA profesorilor din România. Noua ofertă a Guvernului pentru sindicate: Venit net de 4.000 de lei, în două tranșe pentru cadrele didactice
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație.
Citește și: Greva profesorilor: Ordonanță pentru salariile din învățământ, „ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele”
În cadrul dialogului, la care a participat și ministrul Educației, Ligia Deca, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învățământ.
„În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României.
Citește și: GREVA profesorilor: Ce le propune Guvernul pentru a se întoarce la cursuri
În privința solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educație, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condițiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să îi fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic, un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie.
Aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educație, alături de investițiile în infrastructura sistemului de învățământ”, transmite Guvernul României.
Actualitate
Avem cu ce ne mândri: România, pe locul 2 în UE la episoadele de băut intens
Avem cu ce ne mândri: România, pe locul 2 în UE la episoadele de băut intens
Băutul intens e definit în UE drept ingerarea echivalentului a cel puțin 60 de grame de etanol pur (echivalând cu aproximativ șase băuturi standard) într-o singură repriză.
România e printre fruntașe în UE, potrivit unei statistici OMS preluate de Euronews Italia.
Astfel, aproape unul din cinci europeni (19%) afirmă că a avut în 2019 episoade de băut intens cel puțin o dată pe lună.
Cea mai mai mare proporție a adulților care participă la astfel de episoade măcar o dată pe lună se regăsește în Danemarca (38%), urmată de România (35%), Luxembourg (34%), Germania (30%) și Belgia (28%).
Interesant este că țări în care o parte semnificativă a populației bea zilnic, cum sunt Spania și Italia, se află la coada clasamentului băutului intens, cu 6%, respectiv 4%.
Statistica OMS arată că dintre cele zece țări din lume în care se bea cel mai mult, nouă sunt din UE. Dar există diferențe mari de la țară la țară.
Dacă ți se pare că europenii beau mult, bănuiala ta e corectă: în Europa se bea mai mult alcool decât oriunde altundeva. În Europa persoanele de peste 15 ani beau în medie câte 9,5 litri de alcool pur anual, echivalând cu 190 litri de bere, 80 de litri de vin sau 24 de litri de tărie.
Datele provin din raportul pe 2021 privind Europa întocmit de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Consumul total de alcool per capita a scăzut cu 2,5 litri (21%) în 2000-2019 în „Regiunea Europeană a OMS”, care cuprinde o zonă geografică vastă cu 53 de țări, inclusiv Rusia și foste state sovietice precum Moldova.
Țările europene cu cel mai mare consum de alcool per capita erau în 2019 Cehia (14,3 litri), Letonia (13,2), Moldova (12,9), Germania (12,8), Lituania (12,8), Irlanda (12,7), Spania (12,7), Bulgaria (12,5), Luxembourg (12,4) și România (12,3).
Actualitate
ATENȚIONARE Cod Galben de inundații în Alba: Ce râuri sunt vizate
ATENȚIONARE Cod Galben de inundații în Alba: Ce râuri sunt vizate
INHGA a emis, marți, atenționări de inundații pentru mai multe zone din țară, inclusiv județul Alba.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare”, potrivit INHGA.
COD GALBEN: de marți, 30 mai, ora 13.00 până miercuri, 31 mai ora 24.00
pe râurile din bazinele hidrografice: Pogăniș – afluent al râului Timiş (județul Caraș-Severin), Bârzava (județele: Caraș-Severin şi Timiş).
COD GALBEN: de marți, 30 mai, ora 13.00 până miercuri, 31 mai, ora 9.00
pe râurile din bazinele hidrografice:
Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Baia de Arieş (judeţele: Alba şi Cluj)
Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele: Hunedoara şi Arad)Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj)
Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor)
Crişul Negru – bazin amonte S.H. Beiuş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Beiuş (judeţele: Bihor şi Arad)
Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad)
Bega Veche – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Timiş şi Arad)
Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş)
Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte confluenţă cu râul Pogăniş, Moraviţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Caraş Severin şi Timiş)
Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin)
Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj)
Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj)
Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţul Gorj)
Motru – bazin amonte S.H. Târmigani şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târmigani (judeţele: Gorj şi Mehedinţi)
Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj).
COD PORTOCALIU: de marți, 30 mai, ora 13.00 până miercuri, 31 mai, ora 16.00
pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava (județele: Caraș-Severin şi Timiş).
COD PORTOCALIU: marți, 3 mai orele 14.00-24.00
pe râurile din bazinele hidrografice:
Crişul Negru – bazin amonte S.H. Şuştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu (judeţele: Bihor şi Arad)
Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Hunedoara şi Arad)
Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele: Hunedoara şi Arad)
Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş)
Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova, Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).
-
Actualitateacum 23 de ore
Directorul Terapia Cluj, despre greva profesorilor: „Stimați profesori, salariile dumneavoastră sunt plătite de performanța economiei noastre”
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
„Marți vor primi răspunsul!”: Profesorii intră în a doua săptămână de grevă generală și decid mâine ce se va întâmpla cu protestul lor
-
Sportacum 5 ore
FOTO: Blăjenii Sebastian Micu și Dorin Moraru, campioni universitari la volei cu CSU UVT Timișoara, al doilea an consecutiv
-
Sportacum 9 ore
Trei medalii de argint pentru judoka CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan și Laura Alexia Bogdan, obținute la cele mai importante competiții naționale
-
Actualitateacum 9 ore
Dacia Sandero, al doilea cel mai bine vândut autoturism din Europa. Cu ce alte autoturisme se „luptă”
-
Actualitateacum 10 ore
Încă o GREVĂ amenință cu blocarea sistemului: Poliţiştii declanşează proteste în stradă