Ştirea zilei

Fier în exces în apa ce curge la robinetele albaiulienilor din unele cartiere. După analize, DSP Alba recomandă ca aceasta să nu fie consumată

Alexandra Mates

Publicat

în

APA-MAROApa ruginie ce curge de câteva zile la robinetele albaiulienilor conţine fier în exces, în unele cartiere. Acesta este rezultatul analizelor la probele fizico-chimice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba. Prezenţa fierului în apă nu presupune a fi toxică sau periculoasă, însă DSP Alba recomandă populaţiei ca apa, cu modificări organoleptice, să nu fie consumată până la normalizarea situaţiei. Potrivit conducerii DSP Alba, conform legii, APA CTTA va fi sancţionată pentru calitatea necorespunzătoare a apei furnizată populaţiei.

Petrecerea Divorțaților

 Direcţia de Sănătate Publică Alba recomandă albaiulienilor să nu consume apa de la robinet, care de câteva zile are culoare maronie şi conţine fier în exces. După ce luni au fost recoltate probe din mai multe zone ale oraşului, au fost efectuate analize, unele fiind negative, iar la una dintre probe a rezultat faptul că în anumite zone din oraş au fost înregistrate creşteri importante ale fierului în apă.

Citiţi şi De 4 zile, la robinetele albaiulienilor curge APĂ RUGINIE. CTTA Alba spune că “suferă” de turbiditate din cauza relocării unor conducte, dar este potabilă

 DSP Alba precizează că prezenţa fierului în apă nu se presupune a fi toxică sau periculoasă pentru sănătate, însă pune probleme de acceptabilitate, astfel recomandă ca aceasta să nu fie consumată, mai ales de către sugari. Mămicile sunt avertizate să nu hrănească bebeluşii cu lapte praf preparat cu apa maronie de la robinet.

 „Aceste creşteri ale fierului în apă nu produc îmbolnăviri asupra populaţiei, nu este o problemă care să producă hepatite sau epidemii, dar recomandarea DSP-ului este ca apa cu modificări organoleptice să nu se consume până la normalizarea situaţiei”, spune conducerea DSP.

 Prezenţa fierului peste limita normală în apă ar fi cauzată pe fondul consumului crescut de apă în această perioadă.

 Vă prezentăm şi comunicatul DSP Alba, trimis astăzi, la ora 14.00:

„Vă aducem la cunoştinţă că azi 09.07.2014, în urma analizării fizico chimice a două probe de apă recoltate de reprezentanţii DSP Alba, din două locaţii diferite ale municipiului Alba Iulia, rezultatele acestora au fost necorespunzătoare şi anume:

–         Proba 1. Fier valoare determinată 1330,16 microgram/litru, valoarea maximă admisă fiind 200 microgram/litru, turbiditate valoare determinată 17,3 NTU, valoare maximă admisă 5 NTU.

–         Proba 2. Fier valoare determinată 147,04 microgram/litru, valoarea maximă admisă fiind 200 microgram/litru, turbiditate valoare determinată 6,30 NTU, valoare maximă admisă 5 NTU

Distribuitorul de apă potabilă SC CTTA Apa, Sucursala Alba Iulia a fost sancţionat şi în data de 08.07.2014 conform O.G.2/2001 şi va fi din nou sancţionat conform H.G. 857/2011 pentru nerespectarea prevederilor legii 458/2002 republicată privind calitatea apei potabile.

Pentru o mai mare siguraţă recomandăm populaţiei să nu bea apa de la robinet până la remedierea parametrilor neconformi.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult