Festivalul Naţional Studenţesc „Serbările Unirii”, ediţia a XIX-a
Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia organizează în perioada 25-28 noiembrie 2010 Festivalul National Studenţesc „Serbările Unirii”, ediţia a XIX-a. În primele două zile ale festivalului, respectiv 25-26 noiembrie 2010 se desfăşoară concursul naţional de interpretare vocală- muzică populară, iar în perioada 26-27 noiembrie 2010 va avea loc un spectacol cu tinerii şi studenţii care activează în cadrul instituţiei. Invitaţi speciali la secţiunea folclor vor fi, după cum urmează: lVineri, 26 noiembrie, după Gala Laureaţilor, care va începe la ora 19.00, vor evolua Dina Vărărean, Ilie Medrea, Traian Ilea şi Valeria Codorean. Acompaniamentul va fi asigurat de formaţia instrumentală „Dor”, condusă de prof. Valentin Repede.
După cum spuneam, celelalte două zile, 27-28 noiembrie 2010, sunt dedicate divertismentului muzical-coregrafic: lSâmbătă, 28 noiembrie, începând cu ora 19.00, pe scenă vor evolua trupa de teatru „Skepsis”, soliştii vocali Doina Cocârţă şi Vali Andronache, trupa de break-dance „PDE”, ansamblul coregrafic „Calliope”, trupa pop-rock „Propaganda” şi iluzionistul Laurenţiu Chelaru lDuminică, 28 noiembrie, începând cu ora 18.00, pe scenă vor urca ansamblul coregrafic „Parângul” din Petroşani, formaţia de dans „M&M” din Sibiu, Compania de dans „Microbis” Sibiu, trupa „Jump in” din Cluj Napoca şi ansamblul coregrafic „Calliope”. Invitaţi speciali formaţia „Heaven”, Dan Badea de la HBO şi Sorin de la Brigada „2 pe 3”, din Bucureşti.
Desigur, toate momentele artistice se vor desfăşura pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia şi vor fi pezentate de „MC Kotto”. Intrare liberă. (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD
Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29. […]
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]
Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe
Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]