Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” 2019: cu ce premii se vor întoarce acasă fericiții câștigători
La Alba Iulia și Jidvei, în inima țării, se întâlnesc, în fiecare toamnă, mai multe generații de interpreți ai folclorului românesc: generația interpreților tineri, preocupați să cunoască și să ducă mai departe cântecul și tradițiile românești, și generația artiștilor care slujesc cântecul popular și care și-au dedicat întreaga viață acestuia.
Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” aduce împreună specialiști ai folclorului muzical și din spațiul cultural-artistic – manageri ai unor instituții de cultură, realizatori de evenimente culturale, realizatori și producători de emisiuni radio și TV etc. – beneficiind totodată de o amplă organizare și promovare la nivel național prin intermediul unor instituții mass-media de prestigiu.
Toate aceste aspecte contribuie, an de an, la buna orientare a repertoriului concurenților din toate zonele sau sub-zonele etnofolclorice din România spre melodii autentice, valoroase din punct de vedere folcloric și artistic, precum și reprezentative pentru zona din care provin participanții.
Citește și PROGRAM „Strugurele de Aur” 2019
Festivalul reprezintă, totodată, o invitație de a ne apropia cu speranță, respect și demnitate de cultura tradițională și de spiritualitatea poporului român, în deplină rezonanță cu gesturile onorante întreprinse cu generozitate de inițiatorii și susținătorii acestui festival, membrii familiei Necșulescu.
Încă de la primele ediții, acest eveniment cultural cu finanțare privată, prin particularitățile sale, a câștigat un loc special în rândurile iubitorilor de folclor și ale tinerilor preocupați de păstrarea și valorificarea cântecului românesc, mobilizând numeroși tineri interpreți și reprezentând, pentru o mare parte dintre aceștia, o rampă de lansare într-o carieră artistică de succes.
Unicitatea acestui festival este conferită de organizarea amplă, complexă, cu implicare naţională, şi de eforturile consistente ale organizatorului și ale partenerilor acestuia.
Condiţii de participare:
Concursul se desfășoară pe două secțiuni, „Soliști vocali” și „Soliști instrumentiști”, fiind deschis interpreților amatori ai folclorului muzical din întreaga țară și din regiunile în care trăiesc comunități istorice de români: Voivodina, Valea Timocului – Serbia, Valea Timocului – Bulgaria, Cernăuți, Ținutul Herța și Transcarpatia – Ucraina, Republica Moldova, precum și din Kazahstan (aici aflându-se o comunitate românească, în mare majoritate urmași ai românilor deportați din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța).
Din fiecare județ și din regiunile amintite, pot participa în concurs soliști vocali și soliști instrumentiști amatori, având vârsta cuprinsă între 16 și 32 de ani.
Premiile festivalului – 2019
Marele Premiu al Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” – 10.000 lei
Locul I soliști vocali – 7.500 lei
Locul I soliști instrumentiști – 7.500 lei
Locul II soliști vocali – 6.500 lei
Locul II soliști instrumentiști – 6.500 lei
Locul III soliști vocali – 5.500 lei
Locul III soliști instrumentiști – 5.500 lei
Premiul Cramei Jidvei – 5.000 lei
Premiul „Drumul Vinului, Țara Vinului” – 4.500 lei
Premiul Orchestrei Jidvei România – 2.500 lei
Premiul Special al Juriului pentru tineri din afara țării – 2.500 lei
Premiul de Popularitate – 2.500 lei
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Schimbare majoră la plata pensiilor pentru românii care au muncit în străinătate: Termen de 45 de zile pentru soluționarea dosarelor de pensie
Schimbare majoră la plata pensiilor pentru românii care au muncit în străinătate: Termen de 45 de zile pentru soluționarea dosarelor de pensie Pensiile ar putea fi acordate după o nouă regulă, pentru românii care au lucrat în mai multe țări. O inițiativă legislativă aflată la Senat prevede ca persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare să […]
Foto | La doar un pas de o noapte în frig, în Apuseni! Doi tineri, salvați de Salvamont după ce au rămas fără lumină pe traseu
La doar un pas de o noapte în frig, în Apuseni! Doi tineri, salvați de Salvamont după ce au rămas fără lumină pe traseu Doi turiști în vârstă de 19 ani au fost salvați în timpul unei intervenții nocturne a echipei Salvamont Salvaspeo Bihor, după ce au rămas fără surse de iluminat pe circuitul Cheile […]
Video | Poliția Română avertizează în legătură cu filtrul cu fantome de pe TikTok: ,,Face victime reale: copiii speriați pentru câteva like-uri”
Poliția Română avertizează în legătură cu filtrul cu fantome de pe TikTok: ,,Face victime reale: copiii speriați pentru câteva like-uri” Poliția Română atrage atenția, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare, cu privire la o nouă ,,farsă” care a devenit virală pe TikTok. Mai exact, părinții își sperie copiii cu ajutorul unor filmări modificate […]
