Curier Județean

Festivalul-concurs „Cultură pentru Cultură” la Mirăslău

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 

Duminică, 19 iunie, începând cu ora 9.00, o nouă etapă zonală a festivalului-concurs „Cultură pentru Cultură” se va desfăşura în comuna Mirăslău. De această dată la întrecere vor participa şase comune, respectiv Cricău, Fărău, Lunca Mureş, Noşlac, Mirăslău şi Unirea care se vor întrece într-un recital de cântec şi joc popular, artă meşteşugărească şi măiestrie gastronomică. Cele şase comune vor trebui să prezinte un program artistic, expoziţii de artă ale meşterilor populari, precum şi expoziţii gastronomice cu feluri de mâncare specifice localităţii, din care una preparată pe loc. De asemenea, juriul va puncta şi expoziţiile etnografice realizate pe raza fiecărei comune. În recitalul folcloric, alături de concurenţi, sunt invitate ansamblul Căminului Cultural Livezile, ansamblul Doina Aiudului, precum şi ansamblul folcloric al judeţului Alba dirijat de Alexandru Pal, avându-i ca solişti pe Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ şi Maria Filimon. Invitaţi speciali ai manifestării sunt soliştii Sava Negrean Brudaşcu, Teodor Poşuş şi Luminiţa Puşcaş. Festivalul-concurs „Cultură pentru cultură” are ca scop reaprinderea interesului locuitorilor din mediul rural faţă de tradiţia locului dar şi crearea unei competiţii care să ducă la revitalizarea activităţii culturale în comunele participante. Prin acest program, fondurile pentru reabilitarea căminelor culturale sunt alocate după criterii valorice. (N.L.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat de 32 de ani din Alba Iulia, posesorul unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiști: Pentru ce faptă a ajuns după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 32 de ani din Alba Iulia, posesorul unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiști: Pentru ce faptă a ajuns după gratii Un bărbat de 32 de ani din Alba Iulia a fost depistat și reținut de polițiști, după ce Judecătoria Alba Iulia a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 19 ani din Alba Iulia, reținut de polițiști: A furat mai multe sticle de băuturi alcoolice aflate pe terasa unui local din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr de 19 ani din Alba Iulia, reținut de polițiști: A furat mai multe sticle de băuturi alcoolice aflate pe terasa unui local din oraș Un tânăr de 19 ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat mai multe sticle de băuturi alcoolice din două vitrine frigorifice, aflate […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Bărbat de 32 de ani din Teiuș, reținut după ce a încălcat un ordin de protecție: S-a apropiat la mai puțin de 15 metri de o femeie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 32 de ani din Teiuș, reținut după ce a încălcat un ordin de protecție: S-a apropiat la mai puțin de 15 metri de o femeie Un bărbat de 32 de ani din Teiuș a fost reținut, pentru 24 de ore, de oamenii legii după ce s-a apropiat de o femeie, în vârstă de […]

Citește mai mult