Curier Județean

Festivalul Cetăților Dacice 2026, la Cricău și Ighiu, în 26-28 iunie. Lupte între daci și romani, gladiatori, ateliere  și concurs de istorie. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

Festivalul Cetăților Dacice 2026, la Cricău și Ighiu, în 26-28 iunie. Lupte între daci și romani, gladiatori, ateliere  și concurs de istorie. PROGRAMUL

Ultimul weekend al lunii iunie aduce în Alba o nouă întâlnire cu istoria, la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice. Pe parcursul a 3 zile, dacii vor fi sărbătoriți la ei acasă, în apropiere de Piatra Craivii.

Vineri seara şi sâmbătă, sunteți aşteptați în tabăra instalată pe Valea Bucerzii, la ieşirea din Bucerdea Vinoasă, cu o serie de activităţi demonstrative care surprind reconstituiri ale vieţii militare şi a atelierelor  meşteşugăreşti, precum şi ritualuri şi muzică în jurul focului, la lăsatul întunericului.

În ediţia din acest an, sâmbătă, cei pasionaţi de natură şi istorie, dar şi dornici de aventură, pot participa la un ghidaj specializat la Piatra Craivii, pe traseul turistic care porneşte din Bucerdea Vinoasă, semnalizat în teren cu marcaj turistic Triunghi Roşu. Traseul are o durată de parcurgere de 2,5 – 3 ore şi o diferenţă de nivel de aproximativ 550 de metri.

Sâmbătă nu va lipsi din program nici concursul de istorie „Pui de dac” dedicat celor mai mici „daci” din Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu şi Săsciori.

Ziua de duminică este dedicată competiţiei „Decathlonul dacic”, în care, începând cu ora 14, pe stadionul din Cricău, voinicii din cele 5 „cetăţi dacice” se întrec în probe de tir cu arcul, aruncarea suliţei, ştafetă, skandenberg, lupte pe butuci, căţăratul pe catarg şi altele.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria Cricău și Primăria Ighiu.

PROGRAMUL Festivalului Cetăţilor Dacice, Ediția a XVIII-a , Piatra Craivii (Ighiu și Cricău)

VINERI, 26 iunie

14.00 – 18.00 – Instalarea taberei
20.30 – Invitație la drumeție pe cărările dacilor. Lumini și armonii
Paradă cu torțe; 120 de reenactori prezenți; animație și cântece de tabără
Daniel Avram și Școala de Folk
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

SÂMBĂTĂ, 27 iunie

10:00 – Concurs de istorie pentru copii „Pui de dac”; Triatlonul dacic al copiilor
Participă: şcoli din localităţile Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu, Săsciori
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

11.00 – VIRTUTE ET LABORE. Ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei militare şi meşteşugăreşti, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică şi a atelierelor interactive de reenactment

• fierărie
• metaloplastie
• officina scriptoria
• de Re culinaria
• prelucrarea lemnului
• pielărie
• ceramică
• pirogravură în lemn
• monetărie
• țesătorie
• machete
• antrenamente de luptă
• miscellanea

Participă: Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca; Omnis Barbaria – Baia Mare; Historia Renascita – Pitești; Dacii Singidavei – Cugir; Atelierul de Artă Romană – Alba Iulia; Tomis – Constanța și Galați
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

18:00 – Trimisele Terpsihorei. Dansuri antice – Ielele Singidavei
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă
18:30 – Târg de sclavi
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă
19:00 – Sub veghea lui Zalmoxis. Prezentarea triburilor dacice și aliaților lor
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă
19:30 – Ocrotiți de Marte. Salutul legiunilor romane și demonstrații de tehnică militară romană
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă
20:00 – Sub semnul lui Nemesis. Jocuri de gladiatori –Ludus Ursus Nigrus; Ludus Dacicus
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

20.30 –  Folclor muzical vocal și instrumental – Grupul tradițional bărbătesc IZVOARELE din Blaj
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

21:00 – RUGUL LUI ZALMOXIS
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

22:30 – Ignis Phantasia – Moment artistic cu foc: efecte cu foc, dans, jonglerii cu foc
Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

DUMINICĂ, 22 iunie

14:00 – DECATHLONUL DACIC
Interstiții cu Ielele Singidavei

Arcul viteazului (tir cu arcul)
Rapid şi puternic (transport 25 kg de nisip)
Suliţaşul Cetăţii (aruncarea suliţei la distanţă)
Cel mai iute de picior (ştafetă, alergare cu butucul)
Braţul de fier (skandenberg)
Să ne unim forţele (tras cu frânghia)
Luptătorul dac (luptă pe butuci)
Voinicul din Cetate (aruncarea bolovanului)
Îndemânare şi curaj (căţăratul pe catarg)
Cărăuşii Cetăţii (transport apă)

Stadion Cricău


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

27 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 27 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Petiție la Alba Iulia pentru rezolvarea blocajelor de la bariera spre Șoseaua de Centură: Soluția propusă de inițiatori

Bogdan Ilea

Publicat

în

Petiție la Alba Iulia pentru rezolvarea blocajelor de la bariera spre Șoseaua de Centură: Soluția propusă de inițiatori O petiție a comunității locale din Alba Iulia și localitățile învecinate solicită modificarea orei de plecare a trenului Regio Alba Iulia – Zlatna, pentru reducerea blocajelor din trafic produse dimineața la trecerea la nivel cu calea ferată. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Nou salvator montan specializat în salvare aero la Salvamont-Salvaspeo Alba: Program național de pregătire, finalizat în Masivul Bucegi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nou salvator montan specializat în salvare aero la Salvamont-Salvaspeo Alba: Program național de pregătire, finalizat în Masivul Bucegi Salvamont-Salvaspeo Alba are un nou salvator montan specializat în salvare aero, după finalizarea programului național de pregătire desfășurat la Bușteni, în Masivul Bucegi, în perioada 29 august – 13 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat publicat de Salvamont […]

Citește mai mult