Federația ”Solidaritatea Sanitară” solicită reluarea plății sporului de noapte pentru orele de gardă
Federația ”Solidaritatea Sanitară” a anunțat că solicită Ministerului Sănătății reluarea plății sporului de noapte pentru orele de gardă efectuate de medici, precum și recuperarea acestor dreptul restante pe cel puțin ultimii trei ani, având în vedere că, la nivel european, medicii care lucrează în spitalele publice și efectuează gărzi au dreptul legal de a beneficia de sporul de noapte, scrie AGERPRES.
”Analizând prevederile legale aplicabile gărzilor medicilor raportat la cadrul legal al Uniunii Europene, experții Federației Solidaritatea Sanitară din România au constatat că medicii care lucrează în spitalele publice și efectuează gărzi au dreptul de a beneficia de sporul de noapte pentru orele de gardă, în prezent fiind privați de acordarea acestui drept legal. Sporul de noapte trebuie acordat medicilor atât pentru orele de gardă desfășurate în cadrul programului normal de lucru cât și pentru orele de gardă ce au caracterul de ore suplimentare”, se precizează în comunicatul de presă.
În aceste condiții, Federația anunță că a înaintat un memoriu Ministerului Sănătății, prin care solicită rezolvarea situației în regim de urgență. ‘În situația în care nu se va ajunge la un acord comun pe această temă, respectiv nu va fi reparată această nedreptate, sindicatele Solidaritatea Sanitară din toată țară vor declanșa acțiunile în instanță pentru acordarea acestor sporuri pentru toți doctorii membri de sindicat, respectiv pentru recuperarea sumelor datorate cu acest titlu cel puțin pe ultimii 3 ani”, se mai arată în comunicat.
Conform calculelor efectuate de reprezentanții Federației, pentru ultimii 3 ani medicii au dreptul să beneficieze cel puțin de următoarele sume (calculate la salariul unui medic primar): 1.780 de lei, în spitale clinice și asimilate, pentru 20 de ore de gardă/lună, ) — 1780 lei; 3560 lei, în spitale cronice și asimilate, pentru 40 de ore de gardă/lună. Pentru orele de gardă efectuate în afara normei de bază (calculate la o medie de 4 gărzi/lună), suma se ridică la 7.120 de lei, se mai arată în comunicatul citat.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Siegfried Mureșan a anunțat că votul de învestitură pentru noul Guvern va avea loc săptămâna următoare: Cabinetul va avea trei vicepremieri
Siegfried Mureșan a anunțat că votul de învestitură pentru noul Guvern va avea loc săptămâna următoare: Cabinetul va avea trei vicepremieri Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat, miercuri, că votul de învestitură pentru noul Guvern este programat să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. Cabinetul va avea trei vicepremieri, toți cu portofolii, iar programul de […]
Sondaj CURS | AUR rămâne pe primul loc în intenţia de vot la parlamentare. PSD, pe locul secund. Cum stau PNL și USR
AUR rămâne pe primul loc în intenţia de vot la parlamentare. PSD, pe locul secund. Cum stau PNL și USR AUR rămâne pe primul loc în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu 34% din intențiile de vot, potrivit unui sondaj CURS realizat în luna septembrie. PSD înregistrează o creștere de un punct procentual față de […]
Când au elevii prima vacanță din anul școlar 2026-2027: Vacanța de toamnă în 2026 începe la sfârșitul primului modul de cursuri
Când au elevii prima vacanță din anul școlar 2026-2027: Vacanța de toamnă în 2026 începe la sfârșitul primului modul de cursuri Elevii au început noul an școlar doar de 3 săptămâni, însă nu vor avea mult de așteptat până la prima pauză. Prima vacanță din anul școlar 2026-2027 este programată în luna octombrie. Elevii și […]