Actualitate

Fără telefoane în școli pe toată durata programului școlar. Un nou proiect de lege îi lasă pe elevi fără dispozitive inclusiv în timpul pauzelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Fără telefoane în școli pe toată durata programului școlar. Un nou proiect de lege îi lasă pe elevi fără dispozitive inclusiv în timpul pauzelor

Telefoanele mobile ar putea fi interzise în școlile din România inclusiv în timpul pauzelor. Un proiect de modificare a Legii Educației propune reguli mai stricte pentru elevi, astfel încât aceste dispozitive să nu mai fie folosite pe toată durată a programului.

Petrecerea Divorțaților

Dar măsura este greu de aplicat spun cei din domeniul educației. Unii elevi resping ideea de a nu folosi telefonul în pauze. Alții consideră o astfel măsura inutilă.

Băiat: „Oricum nu s-ar respecta că ceva tot facem că așa suntem noi.”

Fată: „Mi se pare o măsură mult prea drastică. Nu cred că au ce să ne facă pentru că noi atunci o să apelăm și la părinți și părinții o să vină la școală.”

Acum, telefoanele sunt interzise doar în timpul orelor, în învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Liceele pot decide fiecare unde și în ce condiții pot fi folosite dispozitivele mobile.

Proiectul de lege care propune reguli mai stricte în privința folosirii telefoanelor se află acum la Camera Deputaților și îi vizează inclusiv pe elevii de liceu.

Propunerea legislativă prevede și amenajarea unor spații speciale în care să fie păstrate telefoanele.

Potrivit inițiatorilor proiectului, părinții vor putea să ia legătura cu elevii în situații urgente. Raluca Turcanu, deputat inițiator al legii: „Școlile vor asigura un număr de urgență pentru a putea contacta copiii în situațîi excepționale.”

Unii specialiști în educație au rezerve cu privire la regula propusă.

Marian Staș, expert în educație: „Nu asigură un echilibru sănătos necesar între constrângere și libertate și copiii vor răspunde extrem de prost, vor rămâne frustrați în continuare pe timpul orelor”.

Potrivit unui studiu recent făcut de Organizația Mondială a Sănătății, peste 22% dintre copiii români cu vârste între 11 și 15 ani manifestă simptome de sevraj psihologic atunci când nu au acces la telefon.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]

Citește mai mult