Facilități fiscale pentru românii din diaspora care aleg să se întoarcă în țară: Ce condiții trebuie să îndeplinească
Facilități fiscale pentru românii din diaspora care aleg să se întoarcă în țară: Ce condiții trebuie să îndeplinească
Românii care se vor întoarce să lucreze în România după ce au lucrat în străinătate cel puțin trei ani, până la sfârșitul anului 2030, vor beneficia de anumite facilități fiscale. Însă pentru a putea beneficia, efectiv, de
astfel de scutiri, românii vor trebui să îndeplinească o serie de condiții.
Proiectul legislativ pentru aprobarea Programului de sprijin financiar acordat cetățenilor români foști rezidenți pe teritoriul României, care se întorc în țară a trecut tacit de Senat (acest lucru fiind constatat ieri) și se află, acum, la deputați. Dacă și Camera Deputaților adoptă propunerea, aceasta mai trebuie să fie promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial, pentru a se aplica.
În esență, este propusă acordarea unor facilități fiscale românilor care au lucrat în străinătate și se întorc să lucreze în România. Privitor la facilitățile fiscale concrete acordate, e vorba de:
scutirea de impozitul pe venit pentru veniturile obținute din salarii;
reducerea cu 50% a cotei contribuției de asigurări sociale (adică salariații vor avea de plătit 12,5%, în loc de 25%, cum e regula).
Atenție! Chiar dacă programul durează până în 31 decembrie 2030, perioada în care vor beneficia românii de scutirile de mai sus, în mod efectiv, este de jumătate din perioada în care au obținut venituri în străinătate. Așadar, cineva care a lucrat trei ani în afara țării (care este și minimul necesar pentru a putea beneficia de facilități) va putea profita de această schemă timp de un an jumate.
Pe de altă parte, dacă românii se întorc înainte de finalizarea perioadei de derulare a programului, ei vor beneficia de scutiri doar până în 31 decembrie 2030, indiferent de cât ar fi avut dreptul, în mod normal. Dacă au lucrat patru ani, de exemplu, și s-au întors în ianuarie 2030, ei nu vor beneficia de doi ani integrali, ci doar de lunile din 2030.
Pentru a putea beneficia de aceste facilități, cetățenii români trebuie să îndeplinească o serie de condiții:
înainte de a fi plecat afară, românii trebui să fi fost rezidenți pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 15 ani consecutivi (concret, acest lucru înseamnă că, în fiecare din cei 15 ani, cetățenii români au stat pe teritoriul României mai mult de 183 de zile – cumulat sau consecutiv);
să se întoarcă în țară în perioada de derulare a programului (din 2020 până în 31 decembrie 2030, inclusiv);
să nu fi plecat din țară după 1 ianuarie 2020, nebeneficiind de scutirile propuse prin proiect într-o astfel de situație;
să fi lucrat în străinătate timp de cel puțin trei ani;
să fi obținut veniturile legal, achitând contribuțiile obligatorii pe perioada lucrată;
să fi avut rezidența în străinătate timp de cel puțin patru ani (se aplică aceeași condiție de mai mult de 183 de zile de rezidență într-un an, pentru a se lua acel an în considerare);
odată obținute scutirile, pentru a fi păstrate și pentru a nu risca să fie obligați să plătească retroactiv impozitul și contribuțiile de care au fost scutiți, beneficiarii vor trebui să depună, anual, documentație la Fisc prin care să demonstreze îndeplinirea continuă a condițiilor.
De asemenea, cei care vor să obțină beneficiile fiscale menționate aici trebuie să mai facă anumite demersuri administrative, pentru demonstrarea îndeplinirii condițiilor în fața autorităților relevante (multe chestiuni de detaliu urmând a fi clarificate prin norme ulterioare de punere în aplicare). În acest sens, solicitanții vor prezenta următoarele documente:
document care să demonstreze faptul că au lucrat în străinătate (printr-o adeverință de la angajator, de exemplu), precum și un document care să ateste că au fost obținute venituri timp de cel puțin 36 de luni sau că au fost plătite contribuții în străinătate;
document care să ateste îndeplinirea condiției de rezidență, în străinătate;
document care să demonstreze faptul că solicitantul a fost rezident în România, timp de 15 ani, înainte de a pleca în străinătate.
Motivele pentru care un asemenea proiect a fost propus, conform expunerii de motive atașate proiectului, este de a încuraja reîntoarcerea românilor în țară, ceea ce ar stimula economia și bugetul statului. De asemenea, ar mai exista și beneficii de ordin social, precum reîntregirea familiilor.
sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]
