Curier Județean

Exponatul lunii iunie, marți, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Vor fi prezentate artefactele descoperite în Mormântul Princiar dacic de la Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

mormant princiar dacic cugirMuzeul Naţional al Unirii Alba Iulia prezintă marți, de la ora 11.00, în cadrul manifestării ”Exponatul lunii iunie”, Mormântul Princiar dacic de la Cugir. Cu această ocazie vor fi expuse artefactele descoperite în anul 1979, cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în cetatea dacică de la Cugir. Mai exact, obiectele apărute în mormântul care făcea parte dintr-o mică necropolă (au fost dezvelite patru morminte) aparţinând foarte probabil familiei aristocratice care a stăpânit cetatea de la Cugir în perioada Regatului dac din sec. 1 a. Chr. El a fost considerat „princiar” datorită inventarului funerar bogat descoperit în interiorul său.

Defunctul, un personaj important al comunităţii dacice de la Cugir, a fost aşezat pe un rug funerar, într-un car ceremonial, împreună cu întreaga sa panoplie de arme: o sabie lungă, o lance, un pumnal curb şi un scut. El era echipat cu o cămaşă de zale, iar pe cap purta un coif de fier. De asemenea, pe rug se aflau şi trei cai, împreună cu harnaşamentul lor. Unul dintre cai era ornamentat pe frunte cu o placă de aur modelată în forma unui animal stilizat. După arderea defunctului şi a întregului inventar, resturile rămase au fost strânse în centrul platformei săpate în panta dealului pe care s-a desfășurat incinerarea. Lângă resturile incinerate au fost depuse un vas de gătit dacic, o fructieră dacică de mari dimensiuni folosit pentru mâncat la banchetul funerar desfăşurat cu ocazia înmormântării şi un vas de bronz pentru consumul de vin produs într-un atelier roman din Italia. Peste toate acestea s-a ridicat apoi un tumul (o movilă) de piatră şi pământ. La ridicarea movilei funerare (având o înălţime de câţiva metrii) a participat probabil întreaga comunitate a dacilor din cetatea de la Cugir, fiind necesar un mare volum de muncă. Acest fapt demonstrează încă o dată importanţa socială pe care o avea defunctul şi familia sa în cadrul comunităţii.

După 37 de ani de la descoperirea acestui mormânt, el rămâne în continuare unic în arheologia dacică prin bogăţia inventarului funerar. Piesele din mormântul de la Cugir se numără printre exponatele de referinţă din patrimoniul muzeului albaiulian.

Vernisajul va avea loc marți, 7 iunie 2016, ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Exponatul va fi prezentat de dr. Aurel Rustoiu, cercetător principal în cadrul Institutului de Arheologie și Istorie a Artei Cluj-Napoca.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba,  și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. (C.M.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A mințit în fața instanței ca să-și ajute un apropiat: Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat pentru mărturie mincinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

A mințit în fața instanței ca să-și ajute un apropiat: Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat pentru mărturie mincinoasă O mărturie schimbată în sala de judecată, menită să-l ajute pe un inculpat cercetat pentru operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, s-a întors împotriva celui care a dat-o. Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pensii 2026: Cu câți oameni se lucrează și care este volumul de muncă la Direcția Stabiliri și Plăți Prestații din cadrul Casei Județene de Pensii Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii 2026: Cu câți oameni se lucrează și care este volumul de muncă la Direcția Stabiliri și Plăți Prestații din cadrul Casei Județene de Pensii Alba Florina Borza, director executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Alba, a prezentat miercuri, 19 activitatea activitatea Direcției Stabiliri și Plăți Prestații, cu accent pe volumul de activitate, situația […]

Citește mai mult

Curier Județean

19 august 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 19 august 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult