Exploatarea de la Roşia Montană trebuie să înceapă pentru a mări rezerva de aur a României la 200 de tone
Luni seara, într-o apariţie televizată, preşedintele României, dl. Traian Băsescu a reiterat pentru a doua oară în decurs de doar o săptămână faptul că ţara noastră are nevoie stringentă, în actualele condiţii de criză, ca proiectul de la Roşia Montană să înceapă. Iată, în principal, ce a declarat legat de acest subiect: „Aş vrea să văd începutul exploatării de la Roşia Montană. Avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva BNR. Incertitudinea viitorului obligă orice stat să-şi consolideze rezerva. România are o rezervă de 103 tone de aur şi trebuie s-o ridice la 200 de tone de aur. Ca şef de stat, parcă aş vrea să-mi pun ţara în siguranţă. De aceea cred că exploatarea de la Roşia Montană trebuie să înceapă. În cât timp e o chestiune tehnică la care nu mă pricep. Ştiu că acolo sunt 300 de tone aur şi 1600 de tone de argint. Am discutat şi cu ministrul Mediului despre compania mixtă. Statul român are o redevenţă de 4%, deci 12 tone ar trebui să revină gratis în rezerva BNR. Trebuie să ne creăm şi locuri de muncă prin exploatarea propriilor resurse. România va deschide încă două exploatări de aur. Avem două zăcăminte: unul de 50 de tone şi altul de 54 de tone de aur”. Desigur, dacă s-ar mări redevenţa la 12 – 14 la sută, aşa cum este ea practicată de cele mai multe ţări europene în ceea ce priveşte exploatarea rezervelor naturale în domeniul mineralelor, gazelor naturale şi pietrelor preţioase, României ar trebui să-i revină atunci gratis 40 – 50 de tone de aur numai din exploatarea rezervelor de aur de la Roşia Montană.
Preşedintele s-a mai referit şi la faptul că România nu trebuie să renunţe la adoptarea monedei euro până în anul 2015. „În situaţii de criză trebuie măsuri îndrăzneţe. E foarte greu astăzi să spui ca politician că trebuie create foarte repede Statele Unite ale Europei. Guvernele au dovedit că pot fi înfrânte de piaţă, de voinţa investitorilor. Sistemul global va mătura tot ce e lipsit de forţă. Acum ne confruntăm cu o criză de încredere a băncilor şi a marilor investitori. Toate statele UE au făcut cedări masive de suveranitate. România nu renunţă la obiectivul de a intra în zona euro în 2015. Nu facem parte din această familie europeană. Un guvern al zonei euro va avea ca obiectiv politicile monetare, dar şi cele fiscale. Nu ştiu dacă e soluţia pe care poporul român şi clasa politică o vor adopta. O astfel de decizie nu poate fi luată decât printr-un referendum” – a concluzionat şeful statului. (T.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor
Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor Primăria Municipiului Sebeș a scos la licitație execuția lucrărilor pentru amenajarea unei păduri urbane lângă Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, […]
Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată
Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată Primăria Alba Iulia a scos la selecție de oferte concesionarea serviciilor de organizare a celor două mari evenimente sezoniere din Piața Cetății Alba Carolina: Târgul de Crăciun și Târgul de Paște. […]
Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista
Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista Consilierii locali din Alba Iulia vor vota vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli pe 2026. Proiectul de hotărâre (nr. 425 din 5 octombrie) este inițiat de primarul Gabriel Pleșa și este […]