Exerciţiu de protecţie civilă la Lunca Mureşului
Azi, 12 mai, în comuna Lunca Mureşului va avea loc un exerciţiu de alarmare publică în cadrul căruia se va simula producerea unor inundaţii pe Valea Rea, urmârindu-se activitatea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca Mureşului. La acest exerciţiu participă: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba, CLSU şi SVSU Lunca Mureşului. Scenariul prevede gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de inundaţii (ploi abundente, cu cantităţi de apă care vor depăşi 35-45 l/mp). (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | La ce au ajuns să folosească albaiulienii stațiile STP, după o săptămână de grevă: „Doar ne odihnim, știm că nu circulă”
La ce au ajuns să folosească albaiulienii stațiile STP, după o săptămână de grevă: „Doar ne odihnim, știm că nu circulă” La mai bine de o săptămână de la declanșarea grevei angajaților STP, albaiulienii rămân principala categorie afectată de conflictul dintre Societatea de Transport Public Alba Iulia și administrația orașului, un „război” care continuă să […]
VIDEO | Trafic rutier BLOCAT pe DN 67C, pe raza localității Căpâlna. Ploaia a făcut prăpăd: Aluviunile au ajuns pe șosea
Trafic rutier BLOCAT pe DN 67C, pe raza localității Căpâlna. Ploaia a făcut prăpăd: Aluviunile au ajuns pe șosea Traficul rutier este blocat pe DN 67C, pe raza localității Căpâlna, din județul Alba, din cauza aluviunilor aduse pe carosabil în urma precipitațiilor abundente, au transmis reprezentanții Poliție Alba. Potrivit informațiilor disponibile, aluviuni care au ajuns […]
Cod portocaliu de vreme rea în Alba: Averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Recomandările autorităților
Cod portocaliu de vreme rea în Alba: Averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Recomandările autorităților Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba a transmis că mai multe zone din județul alba se află sub cod portocaliu de vreme rea. Potrivit ISU Alba, cod portocaliu nowcasting până la ora 17.15 – Averse […]









