Eveniment sportiv caritabil în sprijinul copiilor cu Sindromul Down din Alba Iulia
Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia a fost astăzi gazda unei delegații din Ungaria formată din membri ai Fundației ”Inima de Înger Down” care a organizat ”Crosul fără frontiere pentru copiii cu Sindromul Down”, eveniment sportiv menit să adune ajutoare pentru persoanele afectate de această boală.
Este vorba despre o acţiune caritabilă, o primă iniţiativă ce are drept scop consolidarea pe plan sportiv a relaţiilor dintre cele două oraşe înfrăţite, Szekesfehervar și Alba Iulia, şi de asemenea de a-i ajuta pe albaiulienii care suferă de sindromul Down.
În perioada 23 – 30 iulie, Lajko Csaba, alergător din Ungaria, care participă la concursuri pentru amatori încă din 2006, împreună cu alți 9 voluntari maghiari, au parcurs în alergare o distanță de 800 de kilometri, pe traseul Szekesfehervar – Budapesta – Debrecen – Alba lulia. În cadrul evenimentului s-au colectat şi echipamente sportive folosite, dar de bună calitate, ce vor ajunge la Alianţa Olimpică Specială Maghiară şi la sportivii cu dizabilităţi din Alba lulia.
Voluntarii unguri au ajuns astăzi la intrarea în Alba Iulia dinspre Șard, unde au fost întâmpinați de viceprimarul Paul Voicu. Acesta a îmbrăcat echipamentul Fundației și a alergat alături de oaspeți pe o distanță de aproximativ 2 km.
În jurul orei 17.00 grupul a ajuns la Primăria municipiului unde au descărcat cadourile pentru copiii bolnavi și a făcut o prezentare a proiectului. În timpul întâlnirii oaspeții au aflat de la Adela Cristescu, șefa SPAS Alba Iulia, detalii despre modalitățile pe care municipalitatea le-a găsit pentru a-i ajuta pe cei afectați de Sindromul Down, aceasta exprimându-și încrederea că va exista în continuare o colaborare între fundația din Ungaria, primăria albaiuliană și Asociația ACAS care se ocupă de copiii cu dizabilități.
”Ne bucurăm că domnul Lajko Csaba este cu echipa dânsului aici. Am fost chiar entuziasmați să-i așteptăm astăzi la intrare în municipiu, împreună cu câțiva colegi din primărie. Acțiunea caritabilă inițiată de dânsul îi va sensibiliza atât pe cetățenii din orașul nostru cât și pe cei din orașul înfrățit Szekesfehervar. Le spunem încă o dată >>Bine ați venit în Alba Iulia și felicitări pentru efortul pe care l-ați făcut în acțiunea inițiată în sprijinul copiilor cu Sindromul Down<<”, a spus viceprimarul Voicu înmânând grupului diplome de recunoștință din partea municipalității.
Delegația maghiară este formată din 9 voluntari (7 bărbați și 2 femei) cu vârste între 27 și 65 de ani. Aceștia au povestit că în drumul lor au fost însoțiți, pe diferite distanțe, de alți sportivi amatori de toate vârstele, cel mai bătrân fiind un bărbat de 73 de ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Investițiile străine în România, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025. Economist: ,,Suntem la un pas de a începe să ne împrumutăm de la cămătari, iar cămătarul principal pentru țări se numește FMI”
Investițiile străine în România, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025. Economist: ,,Suntem la un pas de a începe să ne împrumutăm de la cămătari, iar cămătarul principal pentru țări se numește FMI” Investițiile străine, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025, scrie economistul Radu Georgescu într-o postare recentă. Acesta este de părere că ,,România este la […]
Analize medicale gratuite, fără goana de la începutul lunii: CNAS pregătește eliminarea plafoanelor. Aproape 100 de analize din pachetul de bază
Analize medicale gratuite, fără goana de la începutul lunii: CNAS pregătește eliminarea plafoanelor. Aproape 100 de analize din pachetul de bază Pacienții din România care au nevoie de analize medicale de laborator ar putea scăpa de goana după fondurile care se epuizează rapid la începutul fiecărei luni. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) intenționează […]
Când este interzis să lași mașina „pe avarii” și când nu: Situațiile în care poți lua amendă și care e valoarea ei
Când este interzis să lași mașina „pe avarii” și când nu: Situațiile în care poți lua amendă și care e valoarea ei Luminile de avarie au un rol precis în Codul rutier și nu transformă o oprire neregulamentară într-una legală, iar mașina pe avarii nu poate fi lăsată oriunde, chiar dacă șoferul consideră că oprește […]