Eveniment de seamă la Mihalţ, în Cupa României: marți, la ora 17.30, Arena Alba Iulia – FC Sibiu
Merituoasa echipă Arena Alba Iulia are parte astăzi, în cadrul etapei a 4-a a Cupei României, de cel mai important eveniment de la înfiinţare.
Graţie unui parcurs remarcabil, echipa patronată de fraţii Florea aduce pe stadionul „Dacia” din Mihalţ (la ora 17.30, observator T. Biriş – Hunedoara) pe fosta prim-divizionară Voinţa Sibiu, retrogradată în vară din elită, ce-i are în componenţă pe foştii unirişti D. Tătar, Beza şi Dudiţă, gruparea sibiană având suficiente probleme după retrogradare, inclusiv pe banca tehnică, unde este aşteptat să revină Alex Pelici.
În rol de „buturugă mică”, formaţia nou-promovată în Liga a IV-a a depăşit pe rând divizionarele terţe Gloria Arad (1-0), CFR Simeria (neprezentare) şi Unirea Floreşti (la „masa verde”).
„Suntem conştienţi că avem şanse minime de calificare, dar încercăm să jucăm cât de bine posibil, să facem din acest meci o adevărată sărbătoare. Pentru noi este ceva extraordinar că am ajuns până aici şi implicit că avem privilegiul de a aduce la Mihalţ o fostă echipă de Liga 1”, a spus portarul-antrenor Ovidiu Barna.
Arena Alba Iulia s-a înfiinţat în vara trecută, a câştigat Cupa României, faza judeţeană şi acum se află în faţa celui mai serios şi incitant examen al scurtei existenţe.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena
Campioana Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj, campioana României, a început asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. În primul meci, echipa din „Mica Romă” a […]
VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe
Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe Albaiulianul Nicolae Stanciu (32 de ani) a marcat primul gol de la revenirea în China, chiar împotriva fostei sale echipe din această țară. Nicolae Stanciu a punctat în duelul pe care echipa lui actuală, Dalian Yingbo, l-a pierdut în fața […]
FOTO: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0 | Remiză albă care menține suspansul în lupta pentru play-off…
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0 | Remiză albă care menține suspansul în lupta pentru play-off Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, un duel încins pentru play-off, cu două reprize diametral opuse, s-a încheiat cu o remiză albă care menține suspansul în calculele calificării în play-off. Citește și: FOTO: Metalurgistul Cugir […]