Evaluarea Națională 2026 | Nicio medie de 10 în Alba, pentru al treilea an consecutiv, la publicarea rezultatelor inițiale: De la ce școli provin absolvenții cu cele mai mari medii
Evaluarea Națională 2026 | Nicio medie de 10 în Alba, pentru al treilea an consecutiv, la publicarea rezultatelor inițiale: De la ce școli provin absolvenții cu cele mai mari medii
Ministerul Educaţiei a anunțat, marți, 30 iunie 2026 că 79 la sută dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, înainte de contestaţii.
Citește și: REZULTATE Evaluarea Națională 2026, în Alba: Nici o medie de 10 în județ. Notele au fost publicate mai devreme

Dintre aceştia, şapte elevi au avut media 10. Contestaţiile se pot depune de miercuri, iar rezultatele finale se vor afişa în 8 iulie. Anul trecut, procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a fost de 83,1.
În județul Alba nu s-a înregistrat nicio medie de 10 la publicare rezultatelor inițiale, în după amiaza zilei de marți, 30 iunie 2026.
Cea mai mare medie, 9,87, a fost obținută de un absolvent al Școlii Gimnaziale Micești. Podiumul mediilor inițiale este completat de un 9,85 obținut de un absolvent al ciclului gimnazial la Colegiul Național „Ionochentie Micu Clain” Blaj și de o medie de 9,82 obținută de un absolvent al ciclului gimnazial de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea
Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 20 noiembrie 2026, la Casa de Cultură […]
Foto | Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari
Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari Parohia Romano-Catolică Vințu de Jos se numără între entitățile care obțin finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, în Sesiunea I 2026, Subprogramul Intervenții de Urgență. Raportul final al Institutului Național al […]
Acum 104 ani, regii României intrau în Cetate pentru încoronare. Primăria Alba Iulia intră în istorie cu un dosar penal pentru demolarea podului de la Poarta a IV-a!
Acum 104 ani, regii României intrau în Cetate pentru încoronare. Primăria Alba Iulia intră în istorie cu un dosar penal pentru demolarea podului de la Poarta a IV-a! Dacă în 1922, la Alba Iulia istoria se scria cu încoronarea regilor României Mari, Ferdinand și Maria, în zilele noastre, administrația noastră a găsit o metodă mai […]
