Ştirea zilei

Evaluare Națională 2020 Elevii de 10 curat ai județului Alba! Ada, Rebeca și Șerban, cei trei elevi din aceeași clasă de la Colegiul Naţional “Lucian Blaga” Sebeș, a căror rezultate au fost remarcabile la Evaluare

Ioana Oprean

Publicat

în

Anul acesta, elita elevilor de nota 10 din județul Alba a fost preponderent reprezentată de elevii Colegiului Naţional “Lucian Blaga” din Sebeș, care a avut trei reprezentanți și, mai mult, toți din aceeași clasă.

Petrecerea Divorțaților

Trei copii geniali, a căror muncă, ambiție și devotament pentru drumul pe care ei vor să îl urmeze în viitor, nu au făcut decât să stârnească un sentiment de mândrie pentru profesorii și părinții lor.

Astfel, vorbind fiecare în parte despre cum li s-a părut Evaluarea per total și cât de accesibile au considerat ca au fost subiectele, ne-au oferit părerea lor.

Ada: ,,Evaluarea națională a decurs foarte bine, cu toții am fost pregătiți educațional foarte bine la cele 2 materii, dar și psihic pentru a face față examenului atât de important pentru noi. După părerea mea subiectele au fost de un nivel mediu, dar eu eram deja obișnuită cu presiunea examenului datorită participării mele la mai multe olimpiade și concursuri școlare.”

Rebeca: ,,Nu mi s-a părut deloc greu. De obicei nu termin repede dar, de data asta, ideile mi-au venit în minte foarte rapid chiar în momentul în care am citit subiectele.”

Șerban: ,,Evaluarea mi s-a părut potrivită, subiectele au fost destul de ușoare.”

Meditațiile și orele suplimentare au devenit un ,,obicei,, în încercarea elevilor și a părinților de a obține cele mai bune rezultate academice posibile, pregătiri pe care mulți le consideră necesare. Vorbind despre necesitatea meditațiilor si a orelor suplimentare pentru a se menține în vârful clasamentelor și pentru a obține o notă maximă, aceștia au povestit din experiențele lor.

Ada: ,,Profesoarele de matematică și română au muncit enorm cu noi, atât la clasă ( înainte de pandemie), dar și online din Martie până la sfârșitul semestrului II. Ne-au susținut pe toți atât moral cât și prin informațiile oferite și ne-au fost mereu alături implicându-se total. Nu a fost ușor, dar cu ajutorul părinților mei am reușit să trec peste toate provocările. Mi-au fost mereu alături și m-au ghidat în acești 4 ani. După părerea mea elementul cheie este să fii echilibrat deoarece, cu toate că înveti, ai nevoie și de pauze pentru a te deconecta de la această rutină.”

Rebeca: ,,Nu am avut nevoie de meditații, mama mea m-a ajutat foarte mult. Nu pot să spun că a fost dificil să temin școala cu nota 10 pe linie, deoarece am fost mereu atentă și grijulie.”

Șerban: ,,Am luat meditații care m-au ajutat destul de mult în obținerea acestei note. Cel mai mult am învățat pe clasa a 8 a, în rest a fost destul de ușor pentru a obține media 10.”

Acești trei copii eminenți ne-au împărtășit de asemena și care sunt planurile lor de viitor, referitoare la continuarea drumului în viață. Vorbind despre liceele și specializările spre care tind, ei au precizat, senini, unde ar dori să studieze în continuare.

Ada: ,,Aș dori să rămân la Colegiul Național Lucian Blaga la profilul de științe ale naturii pentru ca în viitor să urmez Facultatea de Medicină.”

Rebeca: ,,Mi-aș dori mult să continui pe filologie-engleză la Colegiul Național Lucian Blaga.”

Șerban: ,,Acum ca am rezultatele, am să mă duc la matematica-informatica, la Colegiul Național Lucian Blaga.”

Reamintim că, anul acesta, 8 copii din județul Alba au obținut rezultate remarcabile la Evaluarea Națională, ei terminând școala generală și examenul cu media de 10 curat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult