Politică Administrație

Europarlamentarul Mircea Hava: „Cetățeanul din Alba Iulia vrea ca strada lui să aibă canalizare și să fie asfaltată, ca gunoiul să fie ridicat la timp, ca școlile să fie dotate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ne place sau nu, alegerile interne în PNL aduc tot mai multe elemente de scenă neobișnuit de stridente, caragialiene, la care românii privesc cu stupoare, iar opozanții politicii ghemuiți în fotolii, cu încântare.
În tot tabloul ăsta, de fapt, cei care contează, soldații oricui merită sau doar visează la o funcție în partid, sunt primarii. Și delegațiile locale care se deplasează la congrese.

E singura perioadă în care, practic, politicienii de la centru și din reședințele de județ par să fie la cheremul celor aleși prin vot direct.

PNL a fost construit cu oameni responsabili, care au știut că adevărata miză a unui politician este comunitatea. PNL a fost și va rămâne un partid al primarilor performanți. Fiecare edil a pus prioritățile comunității pe primul loc. Relația cu punctul din care se împart banii publici a fost și va rămâne mereu importantă. Însă noi, în PNL și mai cu seamă, aici, în Alba, am avut mereu înțelepciunea de a judeca lucrurile de două ori înainte de a lua o decizie.

Am știut mereu să gândim pe termen mediu și lung. Nu ne-am lăsat niciodată furați de mirajul unor depeșe cu promisiuni și n-am fugit niciodată după fenta făcută de X sau Y, în meciuri politice. Asta a fost una dintre cheile succesului nostru în toate alegerile din ultimii 30 de ani. E o rețetă de succes, pentru simplul motiv că am pus mereu comunitatea, respectul, pe primul loc, fără să consumăm energii în lupte a căror miză a fost departe de cei care ne-au ales în mod direct.

Cetățeanul din Alba Iulia, Onești, Videle sau Tulcea vrea în primul rând ca strada lui să aibă canalizare și să fie asfaltată, vrea ca gunoiul să fie ridicat la timp, vrea ca școlile să fie dotate, parcurile să fie întreținute și să existe suficiente locuri de parcare. Și toate astea înainte de a fi interesat de cine ocupă ce scaun în Palatul Victoria sau în PNL. Iar atât timp cât vom prețui oamenii, vom rămâne partidul primarilor, același partid de numele căruia se leagă cele mai de succes dezvoltări ale comunităților.

Am fost și voi rămâne legat sufletește de oricare primar. Niciun coleg nu trebuie să trăiască cu iluzia, în aceste alegeri interne, că a fost votat în sediul din Modrogan, la recomandările cuiva de la centru, în sediul Guvernului ori Parlamentului. Primarul e ales de oameni și obligat, moral și contractual, să lucreze pentru ei. Banii cu care dezvoltăm sunt ai comunităților și se întorc la noi într-un circuit garantat de lege, nu de cine-și imaginează că stă cu mâna pe robinet.

Sau vin de la Uniunea Europeană, unde tot noi contribuim. Cine își închipuie că tranzacționează voturile oamenilor lăsându-se ademenit cu promisiunile unor alocări de bani sau se teme de amenințări, n-are ce căuta cu tricolorul peste haină.

Și ce nu mai trebuie să uite primarii e că mandatele se duc, inevitabil, în ani, însă repulsia oamenilor față de „combinatorii” de profesie nu trece cu niciun detergent politic.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Digitalizarea administrației publice locale în județul Alba: Ciugud, Berghin și Săsciori vor beneficia de proiecte pentru servicii publice moderne

Bogdan Ilea

Publicat

în

Digitalizarea administrației publice locale în județul Alba: Ciugud, Berghin și Săsciori vor beneficia de proiecte pentru servicii publice moderne Digitalizarea administrației publice locale reprezintă un pas important pentru modernizarea comunităților din Regiunea Centru. În comunitățile locale, unde resursele administrative sunt limitate, iar o parte importantă a activității se desfășoară încă prin proceduri tradiționale, investițiile în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: PSD se opune tăierii burselor sociale în perioada vacanței școlare și va contesta Hotărârea de Guvern în instanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: PSD se opune tăierii burselor sociale în perioada vacanței școlare și va contesta Hotărârea de Guvern în instanță PSD se opune deciziei Guvernului condus de Ilie Bolojan de a elimina acordarea burselor sociale pentru elevi în perioada vacanței, o măsură care afectează copiii proveniți din familiile cu venituri reduse. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Sprijinul mai mare pentru elevii fără transport public, propus de PSD, a fost respins de PNL și AUR în Consiliul Județean Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijinul mai mare pentru elevii fără transport public, propus de PSD, a fost respins de PNL și AUR în Consiliul Județean Alba Recent, pe masa consilierilor județeni din Alba, a ajuns propunerea ca elevii care învață în altă localitate și nu beneficiază de transport public să primească o sumă forfetară de 0,77 lei/kilometru. În multe […]

Citește mai mult