Politică Administrație

Europarlamentarul Cătălin Ivan: Victor Ponta, un lider care de foarte multe ori a dat senzația că e mai degrabă de dreapta

Ioana Oprean

Publicat

în

Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat că PSD a pierdut mult din identitatea de stânga cât a fost condus de Victor Ponta și spune că partidul nu prea mai este invitat la reuniunile socialiştilor europeni, care privesc situaţia din PSD „cu îngrijorare, dar şi cu speranţă”.

Petrecerea Divorțaților

ponta„PSD a pierdut mult din identitatea de stânga în anii în care a fost condus de Victor Ponta, un lider care de foarte multe ori a dat senzaţia că e mai degrabă de dreapta, decât de stânga. Mi-aş fi dorit Codul Fiscal atât de iubit de liberali şi de Klaus Iohannis să fi fost un Cod Fiscal mult mai de stânga, să gestioneze mult mai clar problema inegalităţii în societatea românească, să vină cu soluţii pentru categoriile defavorizate, nu neapărat pentru mediul de afaceri. Da, PSD are nevoie de un mesaj mult mai de stânga. Departamentele de specialitate trebuie reînfiinţate şi reactivate, pentru că acela era creuzetul ideilor şi proiectelor de stânga cu care venea PSD, departamente care nu au mai funcţionat de la Adrian Năstase încoace„, a declarat Cătălin Ivan

În acest sens, europarlamentarul PSD spune că partidul din care face parte trebuie să-şi întărească legăturile cu socialiştii europeni: „Trebuie să ne regăsim locul în familia europeană. Nu prea mai suntem invitaţi la întâlnirile socialiştilor europeni şi este foarte mare păcat că s-a pierdut această legătură. Sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute în perioada următoare, pentru ca PSD să arate din nou a partid de stânga şi eu cred că sunt şanse ca aceste lucruri să se întâmple„.

Întrebat, la RFI cum este perceput PSD-ul de către stânga europeană în clipa de faţă, Cătălin Ivan a precizat că există anumite îngrijorări, însă există speranța că PSD nu își va pierde identitatea: „Se aşteaptă şi la Bruxelles şi în celelalte capitale europene, în celelalte partide care fac parte din familia stângii europene ca PSD să fi învăţat din greşelile pe care le-a făcut, să revină pe partea stângă a eşichierului politic, să revină cu proiecte de stânga şi să-şi regăsească şi identitatea şi forţa pe care a avut-o în anii trecuţi. Se priveşte cu îngrijorare. Mă întreabă foarte mulţi ce se întâmplă, pentru că sunt experienţe nefericite în Europa cu partidele de stânga. În Grecia a dispărut partidul de stânga care a condus foarte mulţi ani această ţară, mă refer la PASOK. În Bulgaria, un partid foarte puternic de stânga a ajuns să aibă 10%-12% şi practic să nu mai conteze foarte mult pe scena politică. Şi în alte state europene stânga a pierdut. În România, stânga este încă puternică, PSD este încă un partid puternic, în ciuda tuturor greşelilor pe care le-am făcut în ultimii ani. Deci se priveşte cu îngrijorare, dar şi cu speranţă, pentru că după acest Congres, când s-a dovedit foarte clar că PSD are mulţi membri de partid activi, care s-au prezentat cu buletinul, au semnat, au votat, e nevoie şi de o anumită direcţie, un anumit proiect mult mai clar, mult mai bine conturat, pentru ca la viitoarele alegeri să câştigăm şi să facem tot noi Guvernul„. (V.N.)

Stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult