Ştirea zilei

„Eticheta Transavia se pune în România doar pe produse de calitate”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Compania Transavia, cel mai important producător de carne din România, a împlinit 20 de ani de existenţă. Un prilej pentru ca directorul general Ioan Popa, fondatorul şi proprietarul firmei recunoscut pentru discreţia sa, să organizeze la sediul companiei o conferinţă de presă în care a vorbit despre istoria acesteia, planuri de viitor, criză dar şi despre alte lucruri în afară de politică, aşa cum a ţinut să precizeze de la bun început. „Transavia împlineşte 20 de ani de antreprenoriat autentic. În tot acest timp ne-am rezumat la a face multe lucruri şi mai puţin a vorbi. Am avut 20 de ani de succes în care am construit multe, astfel că la această oră suntem lideri naţionali în domeniul cărnii de pasăre. În fiecare an am realizat ceva, am crescut de la an la an, inclusiv numărul de angajaţi şi salariile. În prezent avem 1400 de angajaţi şi producem 50.000 de tone de carne anual în fermele proprii, ceea ce reprezină un sfert din producţia de carne de pui din România. Activitatea noastră se desfăşoară în mai multe judeţe, nu numai la Alba, unde este asigurată cea mai mare parte a activităţii, însă mai avem activitate la nivelul judeţelor Cluj, Sibiu, Braşov, Harghita, şi ne pregătim la Mureş şi Buzău”, a precizat Ioan Popa.
Atunci când a fost întrebat cum l-a afectat criza, omul de afaceri a răspuns cu o comparaţie: „Nu se prinde gripa aşa uşor de un organism sănătos”. „Paradoxal, criza a adus şi lucruri bune, în sensul că au dispărut agenţii economici care nu desfăşurau activităţi legale, au dispărut acele firme cu angajaţi cărora nu le plăcea munca. Transavia a avut de suferit mai puţin de pe urma crizei pentru că este o companie solidă şi sănătoasă. Nu am restructurat niciun post în ultimii doi ani din cauza crizei, ba chiar am mai angajat oameni, după necesităţi”, a subliniat Ioan Popa. Ba mai mult, investiţii s-au făcut în fiecare an, anul acesta investiţiile propuse cifrându-se la 10-12 milioane de euro. Popa a fost mai reţinut când a venit vorba despre cifra de afaceri, rezumându-se doar să spună că va fi mai mare decât anul trecut, când Transavia a avut o cifră de afaceri de 423,15 milioane lei. El spune că activitatea companiei se va concentra în continuare mai mult pe creşterea producţiei pe piaţa internă. Ponderea exportului în cifra de afaceri este de 10% şi provine din vânzarea produselor procesate. Transavia exportă în ţări precum Anglia, Franţa, Olanda, Africa, ţări din lumea arabă.
„Eticheta Transavia se pune doar pe produse de calitate, cu valoare nutriţională corectă. Avem un serviciu propriu de control, de urmărire a calităţii şi reguli dumnezeieşti. Folosim cele mai sigure ambalaje care există la ora actuală în lume pentru a fi siguri că produsele noastre ajung în cea mai bună stare la consumatori. La Transavia, prin respectarea normelor trasabilităţii, avem capacitatea de a reconstitui istoricul, aplicarea sau localizarea a ceea ce este luat în considerare în cadrul unui proces de fabricaţie, începând de la materia primă până la producţie şi distribuţie. Practic, cu orice sortiment, ştim în orice moment al producţiei provenienţa puiului de o zi, hala de creştere, parametrii tehnici de producţie, sacrificarea, ambalarea, lotul, condiţiile de depozitare şi expediţia prodului”, a concluzionat directorul general al Transavia Ioan Popa.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Fetiță de 6 ani, LOVITĂ cu mașina de o șoferiță de 19 ani în Săsciori: Minora a fost transportată la Spitalul Sebeș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fetiță de 6 ani, LOVITĂ cu mașina de o șoferiță de 19 ani în Săsciori: Minora a fost transportată la Spitalul Sebeș O fetiță de 6 ani a fost lovită de un autoturism, condus de o tânără de 19 ani pe o stradă din Săsciori, astăzi, 26 mai 2026. Mai exact, evenimentul rutier a avut […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Șofer, condamnat după un accident violent pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Victima a rămas cu infirmitate permanentă și va primi 20.000 de euro daune morale

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer, condamnat după un accident violent pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Victima a rămas cu infirmitate permanentă și va primi 20.000 de euro daune morale Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, luni, 25 mai 2026 o sentință într-un dosar de vătămare corporală din culpă deschis în urma unui accident rutier grav petrecut pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Tânăr din Aiud, REȚINUT după ce a lovit cu sticla în față un bărbat, în timp ce se afla într-un local din oraș: A ajuns de urgență la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr din Aiud, REȚINUT după ce a lovit cu sticla în față un bărbat, în timp ce se afla într-un local din oraș: A ajuns de urgență la spital Un tânăr de 23 din AIud a fost reținut de oamenii legii după ce l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, […]

Citește mai mult