Este oficial! RCA obligatoriu pentru trotinete și biciclete electrice. În ce situații poate fi suspendată asigurarea
Noua lege RCA pentru trotinete și biciclete electrice, promulgată de președinte. Când poate fi suspendată asigurarea
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat joi, 13 noiembrie 2025, noua lege RCA, care extinde obligația de asigurare de răspundere civilă auto și pentru trotinetele și bicicletele electrice. Totodată, actul normativ introduce posibilitatea suspendării poliței RCA pe perioada în care vehiculul nu este utilizat.

Potrivit presidency.ro, șeful statului a semnat „decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule şi tramvaie”.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților la sfârșitul lunii octombrie 2025 și prevede că proprietarii de trotinete și biciclete electrice vor trebui să încheie polițe RCA, similar conducătorilor auto.
Noile reglementări vizează alinierea legislației românești la normele europene privind asigurările de răspundere civilă pentru vehicule, având ca scop protejarea persoanelor prejudiciate în urma accidentelor rutiere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole
Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că va propune respectarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor, după ce vor fi publicate ultimele date referitoare la inflație și la […]
