Eșecuri pe linie pentru BCR în nouă procese prin care se vrea recuperarea unui prejudiciu de 8 milioane de euro de la angajați din Alba

Tribunalul Alba a respins acțiunile băncii deschise față de 9 angajați, vizați anterior într-un dosar de ”abuz în serviciu” al DNA.

BCR București a pierdut, în prima instanță, un număr de nouă procese pe care le-a intentat unor foști angajați de la sucursala din Alba Iulia de la care solicită plata, în solidar, a sumelor de 7.816.099 de euro şi 1.178.421 de lei, considerat prejudiciu pentru acordarea unui număr de 59 de credite prin încălcarea normelor de creditare si instrucțiunilor de lucru în vigoare.

INFORMARE COVID-19

Deciziile au fost pronunțate la Tribunalul Alba, au fost motivate, iar dosarele au început să intre pe rolul Curții de Apel, unde se vor pronunța sentințe definitive.

Inițial a fost un singur proces, dar, ulterior, s-a dispus disjungerea cauzei în nouă acțiuni distincte. Demersul băncii este urmarea unei decizii definitive a justiției din Alba prin care persoanele vizate au fost achitate pentru abuz în serviciu într-un dosar al DNA care a vizat acordarea ilegală de credite către mai multe firme din Alba. Un număr de 10 angajaţi ai băncii (între timp unul a decedat), alături de alte 17 persoane (administratori de firme) au fost achitaţi în 6 martie 2017 pentru infracţiunea de abuz în serviciu în acordarea unor credite pe motiv că nu au încălcat o lege, ci doar un regulament şi norme interne ale băncii, hotărâre bazată pe decizia din iunie 2016 a Curții Constituționale.

Potrivit DNA, în perioada 2004-2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, angajaţii băncii şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu cu prilejul activităţilor de aprobare a creditelor şi/sau tragerii sumelor de bani aprobate în ceea ce priveşte firmele administrate sau reprezentate de ceilalţi inculpaţi. Astfel, au fost acordate 56 de credite, prin Centrul de Afaceri Corporate Alba Iulia al BCR SA, unui număr de 34 de debitori persoane juridice. Decizia Curții Constituționale a determinat încetarea procesului penal față de inculpați pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Reprezentanții băncii au decis, însă, să se îndrepte în civil împotriva acestora pentru a recupera prejudiciul. Demersul s-a dovedit, până acum, a fi un eșec.

Tribunalul Alba a respins acțiunile pe motiv că nu îndeplinesc condițiile unei acțiuni în răspundere civilă de dreptul muncii, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să cuprindă și obiectul cererii, respectiv valoarea lui, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, a dovezilor pe care se sprijină fiecare petit și a motivelor de fapt și de drept.

”Reclamanta nu a respectat aceste prevederi imperative, formulând cu privire la fiecare salariat – pârât o acțiune de răspundere în solidar cu toți ceilalți pârâți, pentru întregul prejudiciu, fără a diferenția valoarea prejudiciului determinată sau defalcată pe fiecare pârât raportat la măsura în care a contribuit la prejudicierea reclamantei, prin indicarea precisă și, după caz, enumerativă a faptelor concrete –nu generice- săvârșite. Tocmai de aceea, instanța a și prorogat pronunțarea asupra nulității cererii, până după punerea în discuția părților a disjungerii acțiunii, punându-i-se în vedere reclamantei să formuleze acțiuni, cu capete de cerere pentru fiecare pârât. Reclamanta, însă, nu s-a conformat, depunând aceeași acțiune cu răspundere în solidar, dar în mai multe exemplare.

Mai mult decât atât, acțiunea cu care instanța a fost investită atât inițial, cât și după disjungere nu poartă semnături în original ale semnatarilor. De altfel, nici un act depus de reclamantă nu poartă vreo semnătură în original. Acțiunea este formulată de BCR-SA București «prin reprezentanți» fără a fi identificați acești reprezentanți”, se precizează în motivarea Tribunalului Alba de la unul din cele nouă dosare.

Judecătorul mai afirmă că toate aceste neregularități au fost comunicate băncii și ”deși s-au acordat termene pentru remedierea lor, a fost disjunsă acțiunea și s-a format câte un dosar pentru fiecare dintre pârâți, instanța punându-i în vedere reclamantei să depună acțiuni pentru fiecare pârât – aceste neregularități nu s-au remediat”.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...