Actualitate

Epidemie de LISTERIOZĂ în Europa: Trei morți și peste 200 de persoane infectate în Spania

Ioana Oprean

Publicat

în

Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au anunțat că cea mai amplă epidemie de listerioză din Spania a produs deja trei morți şi cel puţin 222 de persoane au fost infectate.

Petrecerea Divorțaților

Epidemia care este asociată cu fabricantul unei specialităţi din carne de porc, localizat în sudul ţării, afectează în principal femei şi persoane trecute de 65 de ani, a precizat OMS. Cele mai multe cazuri au fost raportate în Andaluzia, unde se află acea fabrică, deţinută de grupul Magrudis din Sevilla. S-a luat în calcul și faptul că turiștii pot fi afectați și pot purta epidemia pe întreg continenul european și nu numai.

Toate produsele realizate în acea fabrică începând cu data de 1 mai au fost retrase de pe piaţă.

Totuşi, OMS a avertizat că, întrucât produsele fabricate de Magrudis sunt foarte populare şi deoarece ele au o perioadă de valabilitate de trei luni după ce sunt depuse pe rafturi, există probabilitatea semnalării unor noi cazuri de listerioză în săptămânile următoare.

„În plus, ţinând cont de numărul mare de turişti din Spania şi mai ales din Andaluzia, în special în timpul lunilor de vară, turiştii internaţionali ar fi putut fi expuşi la acest risc în timp ce produsele se aflau în magazine”, au explicat reprezentanţii OMS, precizând că perioada de incubaţie pentru infecţiile cu listeria poate fi de până la 70 de zile.

Listerioza, o infecţie bacteriană transmisă prin alimente, cauzează de obicei un disconfort uşor şi poate fi tratată cu antibiotice. Însă boala poate fi fatală în cazuri severe, ce apar la femei gravide, bebeluşi, persoane în vârstă şi pacienţi cu sisteme imunitare slăbite.

În Spania, trei decese au fost raportate în rândul unor persoane vârstnice, care prezentau urme ale infecţiei cu listeria în momentul decesului. Şase femei au suferit avorturi spontane asociate cu această epidemie, au precizat specialiştii de la OMS, notează Agerpres.

Sursa: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări Doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, din județul Sibiu, după […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie definitivă la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie la Curtea de Apel București Curtea de Apel București a prelungit arestul preventiv al lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Decizia de miercuri, 28 octombrie 2026 este definitivă.  Ședința de judecată a durat mai bine de o oră și jumătate. Fostul candidat […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României

Ioana Oprean

Publicat

în

Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]

Citește mai mult