Elevii Liceului Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud, în practică la Granada
Prima serie din cei 17 elevi de clasa XI-a de la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud, care se pregătesc pentru meseria de tehnician în activităţi de comerţ, s-au întors din Granada – Spania, unde au efectuat un stagiu de practică de 3 săptămâni, în cadrul proiectului „Specialişti europeni în producţia şi vânzarea de produse alimentare”, finanţat prin programul Leonardo da Vinci cu suma de 50.000 de euro. „În această mobilitate, elevii au efectuat orele de pregătire practică aferente stagiilor de pregătire practică comasată specifice calificării «tehnician în activităţi de comerţ» prevăzute în curriculumul din România, iar competenţele dobândite în Spania vor fi recunoscute. Participanţii vor primi certificatul Europass care atestă dobândirea competenţelor de specialitate şi, de asemenea, certificat de competenţe lingvistice în limba spaniolă. Practica s-a desfăşurat la mai multe magazine şi complexe comerciale specializate ale M.E.P. Europroject Granada, firmă parteneră în proiect.
Faptul că elevii îşi desfăşoară practica într-o ţară europeană îi avantajează pe participanţi, permiţându-le o bună tranziţie de la şcoală la viaţa activă şi inserţia sigură pe piaţa muncii. De asemenea, noi considerăm că venim în sprijinul dezvoltării comunităţii locale prin furnizarea de specialişti în domeniul activităţilor de comerţ”, a declarat coordonatoarea proiectului, prof. Delia Căpâlna, directorul adjunct al liceului. Totodată, a spus ea, proiectul Leonardo da Vinci le oferă elevilor posibilitatea de a-şi dezvolta şi spiritul de lucru în echipă, de lucru într-un mediu concurenţial la standarde europene, modele economice, sociale şi culturale interesante, precum şi îmbunătăţirea abilităţilor practice comerciale şi lingvistice – în limba spaniolă şi engleză. După efectuarea orelor de practică zilnice, elevii au participat la activităţi culturale, educative, recreative şi vizite la diverse obiective culturale din oraşul Granada şi împrejurimile acestuia, iar în week-end-uri ei au vizitat oraşele Cordoba şi Malaga. Cea de-a doua serie de elevi va participa la stagiul de pregătire din Spania, la Granada, în perioada 3 – 23 iunie.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
