Economistul Adrian Negrescu: Economia României este ca un bolnav ajuns la terapie intensivă, pe mâna unor medici stagiari care habar nu au ce să facă
Economia românească stagnează în T1 2025 și asta în condiții de inflație. Potrivit datelor Eurostat, creșterea economică a României a fost zero în primele trei luni, iar unele sectoare sunt deja în recesiune, este de părere economistul Adrian Negrescu.
Economia este ca un bolnav ajuns la terapie intensivă, pe mâna unor medici stagiari care habar nu au ce să facă, scrie acesta în cea mai recentă postare de pe rețelele de socializare.
”Și vin birocrații din Ministerul Finanțelor, pe acest fond de stagflație evidentă (stagnare economică și puseu inflaționist) să propună creșterea TVA, a impozitului pe venit, pe dividente, a accizelor.
O dovadă a incompetenței, dezinteresului și habarnismului de care dau dovadă pseudo-specialiștii din guvern, susținuți de politicieni fără coloană vertebrală și viziune economică.
Citește și: Economistul Adrian Negrescu: ,,România are nevoie de oameni care să gândească ,,outside the box’’, cu experiență și expertiză. Majorarea TVA, a impozitului pe venit, a accizelor și taxelor pe proprietate, vor crește evaziunea fiscală”

În loc să crească taxele, mai bine s-ar preocupa să reducă serios cheltuielile publice, să taie din alocările către cele peste 300 de firme de stat falimentare, aceste ,,fabrici de salarii” care nu produc decât bunăstare pentru angajații lor și firmele de partid.
În loc să crească taxele, mai bine s-ar preocupa să combată eficient marea evaziune, zona de TVA tip carusel, să aplice taxarea inversă cum o fac și alte țări și să demonstreze că sunt capabili să controleze evaziunea din Portul Constanța.
Dar e mai ușor să crești din pix taxele, să le dai ”textul” unor pioni politici fără niciun fel de discernământ și să dai vina pe PNRR, să cauți un vinovat de serviciu.
Reforma fiscală pomenită acolo nu înseamnă creșterea taxelor ci adaptarea mecanismelor fiscale la realitatea economică, flexibilizarea cadrului fiscal în funcție de dinamica business-ului, crearea unui ecosistem de facilități pentru industriile cu potențial, pentru zona de investiții greenfield, de parcuri industriale, pentru crearea de locuri de muncă, pentru dezvoltarea ecosistemului fondurilor de investiiții – alternativă la clasica finanțare bancară.
Dădeam exemplu, recent, cazul Fondului Proprietatea care, din punctul meu de vedere, trebuie să devină un fond deschis atragerii de capital și susținerii companiilor cu potențial, mai ales din zona IMM-urilor care n-au acces la finanțarea bancară, mult prea scumpă și restrictivă.
FP ar putea reprezenta exemplul de bune practici, primul pas de la care să fie dezvoltat un întreg sistem de finanțare alternativă a business-ului, mai cu seamă că are un argument important – viza de credibilitate și garanție a statului român.
E nevoie, de exemplu, să modificăm legislația pentru a permite fondurilor de pensii să poată investi mai mult în astfel de vehicule investiționale, să atragem banii din depozitele românilor către astfel de proiecte prin pachete de etf-uri etc.
Altfel, dacă nu vom susține economia cu taxe mici, cu facilități, cu accesul la finanțare alternativă, cu listări la bursă, România riscă să intre într-o gravă criză economică iar mulți investitori să își mute rezidența de exemplu în Bulgaria, o țară care devine mult mai atractivă fiscal decât România”, a scris Negrescu pe Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială” DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]