Economia României a crescut anul trecut cu 7%. Salt spectaculos, depăşind până şi China
Potrivit datelor publicate miercuri de INS, economia României a crescut în 2017 cu 7%, după un avans de 6,9%% în trimestrul patru al anului. Comparativ cu T3, în ultimele trei luni din 2017 PIB a crescut cu 0,6%, pe serie brută. Ajustat sezonier, PIB-ul a crescut în trimestrul patru al anului trecut cu 7% faţă de perioada similară din 2016.
Comparativ, anul trecut economia chineză, a doua mare putere economică a lumii, după SUA, a crescut cu 6,9%, cel mai rapid ritm din ultimii doi ani, depăşind aşteptările analiştilor. La rândul lor, Statele Unite au raportat anul trecut un avans de 2,3%.
În 2016, economia României crescuse cu 4,8%, după 3,9% în 2015 şi 3,1% în 2014.
Creşterea PIB s-a bazat anul trecut în mare parte pe consum, care a urcat spectaculos, cu 7% în primele nouă luni ale anului. În schimb, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, investiţiile totale ale statului (din buget şi din fonduri UE) au scăzut cu 10% faţă de 2016, până la 26 mld. lei, acestea fiind cele mai mici investiţii publice din ultimii 15 ani.
Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB trimestrial în vederea reconcilierii cu datele anuale şi a includerii estimării Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul III 2017, publicată în comunicatul de presă nr. 16 din 12 ianuarie 2018. Astfel :
– rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul III 2017, au fost revizuite de la 102,0% la 101,7% ;
– rezultatele trimestrului III 2017, comparativ cu trimestrul II 2017, au fost revizuite de la 102,6% la 102,4%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
