Actualitate

E oficial! Facebook îţi monitorizează conversaţiile private

Bogdan Presecan

Publicat

în

Facebook scanează conversaţiile private pentru a sesiza poliţia despre comportamente ce trezesc suspiciuni, semnalează Agenţia britanică de presă Reuters, care prezintă cazul unui bărbat oprit de poliţişti şi audiat în legătură cu o conversaţie a doua zi după ce a avusese o conversaţie cu o minoră prin intermediul reţelei sociale.

Petrecerea Divorțaților

În data de 9 martie a.c., un bărbat de 30 de ani a propus o întâlnire unei adolescente de 13 ani după ce aceasta ar fi ieşit de la cursuri. Conversaţia a fost scanată automat de un program informatic şi apoi semnalată echipei Facebook, care au sesizat poliţia.

Tehnologia folosită de reţeaua socială urmăreşte cuvinte cheie, termeni suspecţi, folosindu-se eventual pentru a face acest lucru de înregistrări ale unor conversaţii avute anterior de pedofili. Acest soft al Facebook urmăreşte de asemenea diferenţele de vârstă dintre partenerii de conversaţii şi dacă relaţia lor este una stabilă.

Potrivit cotidianului francez “Le Monde”, pe pagina consacrată relaţiei cu autorităţile, Facebook explică “că poate fi pus în situaţia de a oferi informaţii când reprezentanţii reţelei de socializare estimează că acest lucru este necesar pentru a împiedica fraude sau orice alte activităţi ilicite, pentru prevenirea unui prejudiciu corporal iminent sau protejarea intereselor companiei şi a utilizatorilor în faţa unor persoane care nu respectă “Declaraţia privind drepturile şi responsabilităţile” a Facebook.

Site-ul de ştiri Mashable aminteşte că doar în luna aprilie a.c., Facebook comunicase poliţiei din Boston identităţile şi conţinutul postărilor/mesajelor unui bărbat suspectat de crimă.
Detaliile despre sistemul de monitorizare Facebook vin în urma unui interviu pe care şeful Departamentului de Securitate, Joe Sullivan l-a dat Agenţiei Reuters. Cel puţin un pedofil (child predator) a fost trimis în judecată pe baza probelor oferite de sistemul Facebook de scanare a conversaţiilor, potrivit unui raport Reuters.

Când i-a fost cerută o explicaţie, Facebook a repetat doar remarcile făcute de Joe Sullivan la Reuters: “Niciodată nu am vrut să instituim un mediu în care angajaţii noştri să caute prin conversaţiile private ale utilizatorilor noştri, deci este foarte important pentru noi faptul că folosim în acest sens tehnologia, care are o rată de eroare fals/pozitiv foarte scăzută.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru o fraudă de 1,1 milioane de euro. DIICOT: Acuzații de grup infracțional organizat și înșelăciune

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru o fraudă de 1,1 milioane de euro. DIICOT: Acuzații de grup infracțional organizat și înșelăciune Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în care prejudiciul este estimat la aproximativ 1,1 milioane de […]

Citește mai mult

Actualitate

Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni din 1986, dar și alți campioni continentali vor primi indemnizații de merit, după ce președinte Nicușor Dan a promulgat […]

Citește mai mult

Actualitate

12-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare Hidrologică valabilă de joi, 12 noiembrie, ora 12:00, până sâmbătă, 14 noiembrie, ora 12:00. În urma precipitațiilor prognozate și a propagării viiturilor, se pot produce […]

Citește mai mult