Actualitate

După tragedia de la Caracal, Ministerul de Interne vine cu un proiect de lege care va ajuta autoritățile să găsească mai repede persoanele dispărute

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat în dezbatere publică un proiect legislativ care prevede ca persoanele dispărute să fie localizate prin telefonul mobil pe care-l dețin, iar apelurile telefonice la numărul de urgență 112 care vor anunța dispariția unui copil vor fi direcționate și gestionate de către un nou sistem telefonic ce se va ocupa doar de aceste cazuri excepționale.

Petrecerea Divorțaților

În contextul cazului Caracal (răpirea unei tinere în vârstă de 15 ani), MAI propune modificarea procedurilor de căutare și localizare a persoanelor dispărute, în special a celor despre care se știe că sunt în pericol.

dDe aceea, același minister a lansat recent în dezbatere publică Proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, document care are nevoie, pentru a se putea aplica, de aprobarea Parlamentului, de semnătura șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Una dintre cele mai importante schimbări propuse prin intermediul acestui proiect legislativ vizează localizarea persoanelor dispărute. Astfel, dacă măsurile cuprinse în inițiativă vor ajunge să se aplice, o persoană dispărută va putea fi localizată cu ajutorul telefonului mobil pe care îl are asupra sa.

În prezent nu se poate utiliza această metodă de localizare și în cazul persoanelor dispărute, aceasta fiind specifică doar cazurilor penale, respectiv atunci când vorbim despre o infracțiune și când se deschide un dosar penal ce vizează respectiva infracțiune.

Inițiativa legislativă prevede utilizarea metodei de localizare a unei persoane dispărute prin intermediul telefonului mobil și în cazul persoanelor vulnerabile care contactează autoritățile prin mijloace informatice de comunicare. După cum stabilește proiectul, persoane vulnerabile pot fi:

– persoanele cu privire la care există date și informații că sunt victime ale unor infracțiuni contra vieții, de lipsire de libertate în mod ilegal, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile sau a unei infracțiuni contra libertății și integrității sexuale;
– copiii;
– persoanele care urmează un tratament medical a cărui întrerupere le pune în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viața;
– persoanele cu o boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic grav, precum și cele care suferă de tulburări medicale privind orientarea temporo-spațială;
– persoanele cunoscute cu un comportament suicidal sau cele cu privire la care există date și informații că planifică să se sinucidă.

Potrivit proiectului, apelurile făcute la numărul unic pentru apeluri de urgență (112) ce anunță dispariția unui copil vor fi redirecționate către un nou sistem telefonic, numit “Dispariție minor”, care va asigura preluarea rapidă a apelurilor și a altor date legate de copilul dispărut, inclusiv fotografii.

sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]

Citește mai mult

Actualitate

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]

Citește mai mult

Actualitate

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]

Citește mai mult