După lupte „seculare” drumul forestier baraj Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului a trecut în domeniul public al comunei Șugag: Ce planuri are administrația
După lupte „seculare” drumul forestier baraj Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului a trecut în domeniul public al comunei Șugag: Ce planuri are administrația
După trei ani de încercări, drumul forestier baraj Oașa – Luncile Prigoanei- Poarta Raiului, a fost trecut, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al comunei Șugag.
În cursul zilei de miercuri, hotărârea trecerii a 15.4 kilometrii de drum forestier în domeniul public al comunei Șugag, a fost votată în Consiliul de Administrație al Romsilva.
„Acum urmează să adunăm toate actele ca să se inițieze o Hotărâre de Guvern, pentru ca trecerea celor 6 DAF-uri în domeniul comunei să fie definitivă. Va urma să căutăm o finanțare, prin fonduri europene sau PNRR, însă cert este că nu vom lăsa drumul așa.
Mulțumesc tuturor celor care s-a implicat, în special domnului director George Merliță de la Romsilva, Consiliului Județean, Prefecturii, deputaților de Alba, OCPI Alba și chiar ministrului Tanczoș Barna”, a declarat primarul comunei Șugag, Jinar Constantin, pentru ziarulunirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul Goana după aur la Roșia Montană continuă și în prezent, chiar dacă nu mai are amploarea de altădată. Mai multe galerii vechi au fost redeschise ilegal, iar unele persoane folosesc explozibili improvizați pentru a sparge roca în […]
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]
