După 11 ani de procese, două femei acuzate de fals intelectual și delapidare scapă de învinuiri. Valoarea daunelor civile pe care trebuie să le plătească
După 11 ani de procese, două femei acuzate de fals intelectual și delapidare scapă de învinuiri. Valoarea daunelor civile pe care trebuie să le plătească
Instanța a constata prescrierea infracțiunilor descrise în rechizitoriul unuia dintre cele mai vechi dosare penale aflat pe rolul instanțelor din Alba.
Aflat în procedură de ”rejudecare” la Judecătoria Alba Iulia, dosarul are ca obiect infracţiuni de fals intelectual şi delapidare care ar fi fost săvârşite de două angajate ale unor societăţi comerciale din Zlatna, Alba Aluminiu SRL şi Alba Aliaje SRL.
Ca şi în cazul primei decizii a instanţei de judecată, s-a dispus încetarea procesului penal pe motiv de prescriere a faptelor. Judecătoria a decis, în schimb, să le oblige pe cele două femei să plătească suma de 77.000 de lei, reprezentând daune materiale produse prin săvârşirea infracţiunilor. Prima dintre cele două femei (M. Viorica) a fost trimisă în jduecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals intelectual la legea contabilităţii în formă continuată, delapidare în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
În actul de sesizare s-a arătat, în esenţă, că, în perioada ianuarie 2001-aprilie 2004, în calitate de director general şi apoi adinistrator al societăţilor, M. Viorica a întocmit în fals un număr de 178 ordine de deplasare, pe unele dintre acestea falsificând inclusiv semnăturile persoanelor pe numele cărora era întocmit ordinul de deplasare şi a falsificat suma de bani menţionată în cifre pe un număr de 23 chitanţe fiscale.
În perioada mai 2001- aprilie 2004, aceasta i-a predat inculpatei T. Maria, contabilă în cadrul societăţii, mai multe documente fiscale pe care le falsificase (ordine de deplasare şi chitanţe fiscale), cerându-i să le înregistreze în evidenţa contabilă a societăţii şi, de asemenea, i-a cerut acesteia să înregistreze în evidenţa contabilă documente fiscale la sume mai mari decât cele reale trecute în respectivele documente.
Prin aceste înregistrări în contabilitate au fost influenţate bilanţurile contabile ale societăţii pe anii 2001, 2002, 2003 şi 2004, fiind crescute în mod nejustificat cheltuielile societăţii. A mai fost acuzată că în perioada octombrie 2000 – aprilie 2004 şi-a însuşit pentru sine în total suma de 100.169 lei din banii societăţii pe care o administra, folosindu-se în parte şi de acte false. Cea de-a doua inculpată (T. Maria) a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals intelectual legea contabilităţii în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
A fost acuzată că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii (registru de casă, registru jurnal, registre de plăţi) documente fiscale (ordine de deplasare, chitanţe fiscale) despre care cunoştea că sunt false şi, totodată, a înregistrat alte documente fiscale eronat, trecând sume mai mari decât cele reale, prin aceste înregistrări în contabilitate fiind influenţate bilanţurile contabile ale societăţii. Se mai susţien în rechisitoriu faptul că a ajutato pe cealaltă femeie (M. Viorica) să scoată din societate, fără drept, sume mari de bani, în total din cursul lunii mai 2001 până în aprilie 2004, acoperind-o pe aceasta prin înregistrările efectuate în fals în contabilitatea societăţii.
Toate aceste fapte s-au prescris, însă, încă din 2011, respectiv 2014, lucru constatat de către instanţa de jduecată. Au rămas, însă, ”în picioare”, pretenţiile civile formulate în cauză, instanţa admiţând doar o parte dintre acestea. ”Admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. Alba Aliaje S.R.L., şi obligă inculpatele în solidar, la plata sumei de 77.003,92 lei, reprezentând daune materiale produse prin săvârşirea infracţiunilor care face obiectul prezentului dosar”, se precizează în minuta de la Judecătorie, din data de 23 ianaurie 2020.
Decizia poate fi apelată, iar doarul va ajunge din nou la Curtea de Apel, instanţă care a decis, în martie 2017, rejudecarea cauzei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | ACCIDENT între Blaj și Jidvei: Un autoturism a intrat într-un cap de pod
ACCIDENT între Blaj și Jidvei: Un autoturism a intrat într-un cap de pod Un accident rutier s-a produs în seara zilei de duminică, 24 mai 2026, pe drumul județean dintre Blaj și Jidvei. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs pe DJ 107, între Blaj și Jidvei. Este […]
FOTO | Medicul Mihai Nemeți a alergat la „Jidvei Weinland Trails” 2026: „Am fost pacientul propriilor mele sfaturi”
Medicul Mihai Nemeți a alergat la „Jidvei Weinland Trails” 2026: „Am fost pacientul propriilor mele sfaturi” Medicul Mihai Nemeți a alergat, sâmbătă, 23 mai 2026, la „Jidvei Weinland Trails” 2026. A fost o experiență în premieră pentru renumitul medic. „Ieri am fost pacientul propriilor mele sfaturi. â10 km. Jidvei Weinland Trails. Prima oară. În fiecare […]
FOTO | Aiudeanul Levi Polgar a concurat afectat de o răceală la Semimaratonul Eroilor Invictus: „Condiții grele, dar spirit de învingător”
Aiudeanul Levi Polgar a concurat afectat de o răceală la Semimaratonul Eroilor Invictus: „Condiții grele, dar spirit de învingător” Aiudeanul Levi Polgar a participat, sâmbătă, 23 mai 2026, la Semimaratonul Eroilor Invictus, de la Bistrița. A doua zi el a făcut publice detalii și impresii după acest concurs special. „Condiții grele, dar spirit de învingător […]