Ştirea zilei

Dumitrel îşi asumă guvernarea judeţului cum îşi asumă şi Băsescu eşecul Schengen?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Am rămas surprins de modul în care preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a înţeles să îşi asume erorile actualei guvernări, atât la nivel naţional, cât şi judeţean. Iar Ocna Mureş, cu toate dramele umane de aici, este un exemplu grăitor alături de militarii care îşi pierd veniturile, mamele care rămân fără indemnizaţiile de creştere a copiilor, profesorii care vor fi daţi afară din sistemul de învăţământ sau medicii puşi pe drumuri chiar de marinarul din fruntea epavei numită România.
Dincolo de dispute sau controverse de joasă speţă, în care observ că actualul prim-vicepreşedinte al PD-L este mare maestru, la Ocna Mureş rămân totuşi realităţile crude ale neputinţei şi incompetenţei actualului Guvern Boc, pe care Dumitrel îl girează în mod necondiţionat. Culmea însă, în timp ce chiar parlamentari din cercul puterii au recunoscut oficial că situaţia de la Ocna Mureş se datorează în mod clar şi Guvernului Boc! Întrucât observ că la acest moment Ion Dumitrel are ceva probleme cu memoria, ţin să îi reamintesc faptul că în 1998, mai multe societăţi cu datorii la stat au fost trecute la Ministerul de Finanţe, cu scopul de a le privatiza. Printre ele şi Combinatul Soda din Ocna Mureş. Culmea, această pregătire a fost făcută exact pe timpul Executivului din care făcea parte chiar Băsescu Traian, actualul preşedinte al României. Este adevărat că, în 2001, fabrica a fost cumpărată de fraţii Cristescu, care deţineau şi lanţul de firme Bega. Mai mult, declinul major al combinatului a început în anul 2005, odată cu preluarea pachetului majoritar de către indienii de la GHCL India, adică pe vremea guvernării Alianţei DA, din care făceau parte inclusiv PDL şi aceleaşi personaje care conduc şi acum acest partid: Adriean Videanu, Monica Macovei, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur etc. Dar dincolo de aceste dispute politice sper ca preşedintele Ion Dumitrel să nu îşi asume guvernarea doar prin vorbe, aşa cum a făcut şi Traian Băsescu. Pentru că la Ocna Mureş situaţia era cunoscută inclusiv de ministrul Adriean Videanu, cel care recunoştea în vara anului trecut că se aşteaptă surpări şi alte evenimente nedorite, din cauza faptului că presiunea nu mai poate fi degajată din sondele Salinei Ocna Mureş. Cu toate acestea, nici Guvernul Boc şi nici conducerea PDL care şi-a asumat încă din 2009 guvernarea acestui judeţ nu au făcut nimic pentru a preîntâmpina dezastrul de la Ocna Mureş. Locuitorii din Ocna Mureş aveau nevoie de decizii politice luate la timp, decizii curajoase şi responsabile. Doar că acestea nu sunt caracteristice partidului condus de Traian Băsescu şi gaşca lui.
Radu Eugeniu COCLICI
deputat PSD de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă

Ioana Oprean

Publicat

în

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult