Curier Județean

DUMINICĂ: Haidăul – jocul fecioresc din Alba, unic în România, prezentat la Salina Turda. Spectacol folcloric- coregrafic și recitaluri

Alexandra Mates

Publicat

în

haidaulIubitorii de folclor sunt invitați duminică, 11 octombrie, la un eveniment cultural inedit, care va avea loc în Salina Turda. Este vorba despre spectacolul folcloric-coregrafic ”Haidăul – joc fecioresc unic în România”, prezentat de ansambluri și interpreți din Alba. Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 14.00.

Vor participa ansamblurile folclorice „Dor de sat” din Unirea, „Banu Mihalcea” – Mihalț, „Izvorașul” – și interpreții Marinela Baba, Geanina Buzan, Alexandra Dobrin, Oana Marian, Ioana Breda Morar, Nicolae Plută, Bianca Șușman, Adrian Țiboc.

Haidăul este un joc tradiţional românesc, la baza lui stând cele mai vechi elemente ale dansurilor bărbăteşti. A fost atestat documentar în sec. al XVI-lea, dar are origini mult mai vechi. Arealul în care se joacă acest dans este destul de restrâns: pe Valea Mureşului mijlociu, mai precis din zona Ocna Mureş până spre Teiuş.

Dansul are ca principale figuri ponturile în plimbare sau cu sprijin, salturile înalte, flexiunile adânci, ghemuirile şi răsucirile. Haidăul este numit şi dans fecioresc de bâtă, fiind singurul dans cu bătaie pe mâna stângă, motiv pentru care feciorii aveau nevoie de sprijin.

haidaul 1Dacă la început feciorii se sprijineau în bâtă, începând cu anii ‘30 s-a pus un mare accent pe dansul mixt, în care fetele aveau şi rolul de a sprijini feciorii în executarea bătăilor pe cizmă, cu mâna stângă, şi a săriturilor.

Frumuseţea dansului a fost întregită şi cu piruetele fetelor executate pe sub mâna băiatului. De altfel, se presupune că, la început, dansul a fost format din trei părţi: Ponturi în plimbare, Purtata de fete şi Ponturi pe loc (cu sprijin). Ulterior, Purtata s-a desprins ca dans de fete de sine stătător, păstrând elemente ale jocului bărbătesc, perfect integrate în unităţile ei de mişcare, iar Feciorescul de bâtă a evoluat, astfel încât astăzi el se joacă atât ca joc bărbătesc, folosind ca punct de sprijin bâta, cât şi ca joc mixt, folosind tot bâta ca punct de sprijin.

Spectacolul de la Salina Turda face parte dintr-un amplu proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a transmis Marinela Baba, coordonator proiect.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală ”Zestrea Satelor”, în parteneriat cu Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, Salina Turda, Grupul de Acțiune Locală ”Pe Mureș și pe Târnave”, primăria orașului Teiuș, Primăria comunei Unirea, Primăria comunei Hopîrta, Primăria comunei Fărău, Primăria comunei Lopadea Nouă, Primăria comunei Mihalț, Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Biblioteca Județeană Lucian Blaga Alba, Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud, Asociația Culturală ”Muguri de Nucet”, Asociația culturală ”Junii Cetății” Rupea.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Andreea Dreghiciu, profesoară la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 la proba scrisă la Titularizare 2026 în Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Andreea Dreghiciu, profesoară la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 la proba scrisă la Titularizare 2026 în Alba Singura notă de 10 la proba scrisă în cadrul concursului de Titularizare 2026 în județul Alba a fost obținută de Andreea Elena Dreghiciu, profesoară la Liceul Tehnologic Aiud. Astfel, Andreea Elena Dreghiciu a obținut […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Tabără de orientare în arma Vânători de Munte pentru elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Instrucție alpină și tehnici de supraviețuire în Bucegi

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Tabără de orientare în arma Vânători de Munte pentru elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Instrucție alpină și tehnici de supraviețuire în Bucegi Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au participat, săptămâna trecută, la o tabără de orientare în carieră organizată de Baza de Instruire Vânători de […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Razie la Blaj pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea producerii unor fapte antisociale

Ioana Oprean

Publicat

în

Razie la Blaj pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea producerii unor fapte antisociale În cursul zilei de marți, 28 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj continuă activitățile desfășurate în zona de siguranță publică specială instituită la nivelul municipiului, în continuarea măsurilor dispuse pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea producerii […]

Citește mai mult