Rămâi conectat

Actualitate

DSVSA Alba: Intensificare a controalelor asupra produselor de origine animală în perioada Sărbătorilor Pascale 2013

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada Sarbătorilor Pascale când, în mod tradiţional, consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte, considerăm necesară dispunerea unor măsuri specifice, precum şi intensificarea controalelor sanitare veterinare asupra modului în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle destinate consumului uman, precum şi alte alimente de origine animală.

În acest sens, au fost luate următoarele măsuri:

I. Măsuri tehnico-administrative:

Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, a stabilit un program de lucru pentru perioadele 22.03-31.03.2013 (Sărbătorile Pascale Catolice) şi 01.04-03.05.2013 (Sărbătorile Pascale Ortodoxe) în baza căruia toţi medicii veterinari din cadrul direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, să efectueze controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică .

La nivelul DSVSA Alba, al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi al circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, în perioad  01.04-03.05.2013 (Sărbătorile Pascale Ortodoxe) va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică, va fi afişat programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

În vederea conştientizării consumatorilor asupra riscurilor pentru sănătatea publică care decurg în cazul tăierii animalelor în spaţii neaprobate şi fără supraveghere sanitară veterinară, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene vor informa în scris primăriile şi prefecturile asupra acestor aspecte.

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri amenajate şi autorizate în care va fi valorificată carnea şi alte produse de origine animală, se va asigura necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenţa acestuia, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.

În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că, în târgurile de animale, în pieţele agroalimentare, în unităţile de procesare sau în unităţile de desfacere nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, DSVSA Alba vor aplica măsura suspendării activităţii până la remedierea tuturor deficienţelor şi vor aplica sancţiuni în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

II. Măsurile care trebuie luate asupra produselor de origine animală:

A. Carnea de miel

– identificarea şi monitorizarea tuturor fermelor sau gospodăriilor particulare de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, precum şi operatorilor din domeniul alimentar înregistraţi/autorizaţi sanitar veterinar care desfăşoară activităţi de procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii de miel şi a produselor derivate din aceasta;

– controlul stării de sănătate a animalelor şi admiterea pentru sacrificare în vederea consumului public numai a animalelor identificate conform legislaţiei în vigoare, care sunt sănătoase, crescute în gospodării, ferme şi localităţi indemne de boli transmisibile;

– verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, în toate unităţile de tăiere aprobate, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 180/2006, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv verificarea formularelor de mişcare;

– verificarea condiţiilor privind transportul mieilor, care trebuie efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi însoţit de certificate veterinare care să ateste sănătatea acestora;

– verificarea pe timpul transportului a respectării temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată, inclusiv modul de marcare şi etichetare a acesteia;

– verificarea depozitării şi comercializării cărnii de miel şi interzicerea efectuării acestor operaţiuni în spaţii improvizate, în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare;

– verificarea modului în care sunt marcate carcasele de miel cu respectarea prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 10/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte procedura pentru marcarea şi certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete şi marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman,;

– verificarea documentelor legale care însoţesc transportul şi care atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar veterinar.

B. Sacrificarea mieilor

Sacrificarea mieilor se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare şi publicate pe site-ul ANSVSA, precum şi în locurile special amenajate temporar în care se asigură supraveghere sanitară veterinară şi unde sunt respectate condiţiile de igienă stabilite în Reg. (CE) nr. 852/2004 privind cerinţele generale de igienă pentru alimente şi Reg. (CE) nr. 853/2004 care stabileşte cerinţele specifice de igiena pentru produsele de origine animală.

Decizia privind organizarea activităţii din punct de vedere sanitar veterinar în locurile special amenajate temporar, revine DSVSA judeţeană, numai în cazul în care există solicitări scrise din partea unor primării/prefecturi pentru organizarea unor asemenea locuri unde mai mulţi fermieri să îşi sacrifice mieii şi numai dacă în aceste locuri se respectă condiţiile generale şi specifice de igienă, bunăstare a animalelor şi gestionare a SNCU stabilite de legislaţia sanitară veterinară.

Carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în aceste locuri special amenajate, va fi obţinută la cererea directă a consumatorilor şi nu poate fi livrată către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar.

Decizia din partea DSVSA Alba privind organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor se va realiza în baza unei analize detaliate în ceea ce priveşte capacitatea de sacrificare din judeţ şi oportunitatea acordării acestora, numai în cazul în care este absolut necesar şi situaţia o impune, ţinând cont de următoarele aspecte:

 – distanţele mari faţă de abatoarele autorizate sanitare veterinar în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 57/2010 privind autorizarea sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, distribuie şi transporta produse de origine animală;

– numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor autorizate sanitar veterinar din vecinătate;

– asigurarea la nivel local a numărului suficient de personal sanitar veterinar permanent care să realizeze controlul ante şi post mortem al animalelor şi care să poată dispune măsuri în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare.

Este interzisă organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor.

În cazul în care se decide înfiinţarea pe teritoriul judeţului a unor asemenea locuri temporare pentru sacrificarea mieilor, este necesară asigurarea de mărci de sănătate de formă rotundă cu un diametru de 3,5 cm, în interiorul căreia să fie înscrise indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană, cu ajutorul cărora sa fie marcate carcasele de miei.

Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 20.04-05.05.2013.

C. Ouă şi produse din ouă destinate consumului uman

– identificarea şi monitorizarea tuturor producătorilor şi comercianţilor care valorifică ouă pentru consum uman şi a tuturor fermelor producătoare şi a centrelor de ambalare  ouă;

– verificarea condiţiilor privind transportul ouălor, care trebuie efectuate numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi suspendarea autorizării sanitare veterinare pentru mijloacele de transport care nu îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare;

– verificarea depozitării şi comercializării ouălor şi interzicerea desfăşurării activităţii în spaţii improvizate, în care nu este asigurată temperatura şi starea de igienă corespunzătoare;

– interzicerea comercializării ouălor care nu provin din centre de ambalare ouă autorizate în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE)  nr. 1234/2007 cu privire la standardele de comercializare aplicabile ouălor;

– efectuarea examenului ovoscopic de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru ouăle valorificate de către producătorii particulari, precum şi verificarea modului în care sunt îndeplinite condiţiile de desfacere a acestora în pieţele agroalimentare;

– interzicerea comercializării ouălor cu coaja crapată sau lovită, retragerea de la vânzare a acestora şi dirijarea pentru valorificare în scopuri tehnice, confiscarea sau distrugerea acestora;

– verificarea modului în care sunt marcate ouăle, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr.589/2008 privind regimul de comercializare a ouălor.

D. Lapte şi produse din lapte

Comercializarea laptelui şi a brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri, de către producătorii agricoli, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către DSVSA judeţene, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008.

Laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final,  sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui.

Producătorii care vând direct lapte crud către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe de sanătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine.

Brânzeturile destinate comercializării directe către consumatorul final de către producătorii agricoli, pot fi expuse la vânzare, în spaţiile special amenajate în pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confectionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, etc).

Brânzeturile trebuie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final (de exemplu: în recipiente din material plastic, pungi din plastic incolore, etc). Sunt permise transportul şi păstrarea în vederea vânzării directe către consumatorul final a brânzeturilor, în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), cu condiţia că acestea să fie curate şi identificate corespunzător, pentru prevenirea contaminării şi asigurarea trasabilitătii produselor.

Comercializarea directă către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, a brânzeturilor obţinute de producătorii agricoli, se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară, etc.), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător.

In vederea asigurării trasabilităţii brânzeturilor comercializate către consumatorul final, acestea trebuie să fie însoţite de informaţii scrise din partea producătorului, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, etc.

În acest sens, se pot utiliza metode diferite de etichetare, cum ar fi:

– aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive;

– utilizarea de pungi imprimate;

– afişarea, în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării, a unor informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat.

Laptele şi brânzeturile obţinute de către producătorii agricoli trebuie să fie sigure pentru sănătatea consumatorilor şi să nu conţină germeni patogeni care să producă toxiinfecţii alimentare la om.

Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea pieţelor agroalimentare vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare pentru transportul, depozitarea  şi comercializarea laptelui şi a brânzeturilor obţinute de producătorii agicoli.

E. Alte produse sau alimente de origine animală

Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea sanitară veterinară a pieţelor agroalimentare, în care producătorii particulari expun spre vânzare produse sau alimente de origine animală, vor interzice comercializarea produselor care nu sunt însoţite de documente care să ateste provenienţa acestora şi a alimentelor care, în urma controlului sanitar veterinar, au fost declarate necorespunzătoare.

Se va interzice comercializarea produselor şi a alimentelor de origine animală în spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare.

De asemenea, se va verifica modul în care se efectuează certificarea şi marcarea produselor de origine animală, având în vedere prevederile Ordinului ANSVSA nr. 10/2008.

Depozitarea şi transportul cărnii proaspete

Carnea provenită din abatoarele autorizate sanitar veterinar va fi depozitată cu respectarea condiţiilor de igienă şi a condiţiilor de temperatură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 852/2004 şi în Regulamentul (CE) nr. 853/2004.

Carnea provenită din sacrificările efectuate în locurile special amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor va fi comercializată direct consumatorului final, imediat după sacrificare, examinare şi marcare, fiind interzisă livrarea acesteia către alte unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pentru ce vehicule NU mai e nevoie de ITP. Ce mașini trebuie să facă ITP-ul la 6 luni – lege adoptată în Parlament

Unirea Ziarul

Publicat

în

Pentru ce vehicule NU mai e nevoie de ITP. Ce mașini trebuie să facă ITP-ul la 6 luni – lege adoptată în Parlament Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier. Astfel, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea