DSVSA Alba a aplicat amenzi de 7.800 de lei în 10 zile, după controale în unități alimentare
Un număr de 13 sancțiuni în valoare totală de 7.800 lei, conform HG nr.984/2005, cu modificările și completările ulterioare, 10 avertismente conform OG nr.2/2002 si două ordonanțe de suspendare temporară a activității pentru o carmangerie și un laborator de cofetărie, este bilanțul controalelor efectuate de inspectorii de specialitate din cadrul DSVSA Alba în perioada 1 – 10 decembrie 2013.
Echipe mixte de control, constituite din dispoziția directorului executiv al DSVSA Alba, dr. Miclea Mircea, formate din câte un reprezentant din cadrul seviciilor/birourilor cu atribuţii de inspecţie şi control, au verificat unităţi de procesare, depozite alimentare, măcelării, carmangerii, magazine alimentare, hale pentru desfacerea produselor alimentare de origine animală pieţe agroalimentare precum și târgurile de animale, în vederea respectării condițiilor sanitar veterinare.
Astfel au fost verificate conform tematicii de control un număr de 63 de unităţi din care 25 de magazine alimentare, 8 carmangerii, 12 macelării, 18 restaurante,
Principalele neconformităţi constatate au fost următoarele: neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor de prelucrare și depozitare, ambalare și neetichetare corespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea condițiilor sanitare veterinare privind dotarea, întreţinerea spațiilor de producție, echipament de protecție incomplet şi comercializarea animalelor fără documente prevăzute de legislaţia sanitară veterinară.
De asemenea, în cadrul Laboratorului Sanitar veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba au fost confirmate de la începutul lunii decembrie un număr de 4 cazuri pozitive de infestare cu Trichinella spp. la porcii sacrificaţi în gospodăriile populaţiei.
Consumatorii pot sesiza abateri de la normele sanitare veterinare în vigoare, înregistrate pe teritoriul județului Alba, la numărul de telefon 0258/835915 şi la tel.verde 0800.826.787 sau la sediile circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor teritoriale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2026: Programul Slujbelor de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2026: Programul Slujbelor de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia îi așteaptă pe credincioși sâmbătă, 14 noiembrie 2026, la sfintele slujbe prilejuite de sărbătorirea Sfântului Apostol Filip și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Ziua are o semnificație deosebită în calendarul bisericesc, fiind marcată […]
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]
13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]
