Curier Județean

DSP Alba: FOCAR de scarlatină la Grădinița cu program prelungit Nr. 13 din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba informează că la Grădinița cu program prelungit Nr. 13 din Alba Iulia există trei confirmate de scarlatină, de către analizele de laborator, iar alte două cazuri sunt probabile, fiind diagnosticate clinic. Astfel a fost declarat focar.

Petrecerea Divorțaților

DSP Alba a luat și dispus, încă de la apariția primelor cazuri suspecte, mai multe măsuri de control și prevenție, pentru limitarea răspândirii boli: au fost recoltate probe de exudat faringian de la contacții de colectivitate, se face triaj clinic zilnic prin personalul medical care supraveghează colectivitatea, se efectuează curățenie curentă (prin personalul grădiniței), se efectuează dezinfecție generală de către o firmă de specialitate. Totodată, personalul medical a făcut recomandări privind modul de dezinfecție al suprafețelor, obiectelor, veselei etc. De asemenea, s-a făcut educație sanitară.

Copiii nu au necesitat spitalizare, sunt sub tratament medical și au fost izolați la domiciliu încă de la apariția primelor simptome. Colectivitatea este atent supraveghează de către personalul medical al DSP Alba și de către personalul cabinetului medical școlar.

Perioada de incubație la scarlatină variază între 1 si 10 zile de la momentul infectării, cu o medie de 3-6 zile.

Scarlatina este o boală infecțioasă care apare, în colectivități de copii, în special în lunile noiembrie și decembrie. O receptivitate mare pentru scarlatină au copiii mai mici de 10 ani, grupa de vârstă cel mai des afectată fiind 5-9 ani.

Scarlatina este determinată de streptococul beta hemolitic de grup A, microorganism care se răspândește pe cale respiratorie, prin picăturile de salivă împrăștiate în aer în timpul vorbirii, strănutului, râsului, fie prin obiecte contaminate (spre exemplu jucării). Boala începe cu febră, care poate ajunge la 39-40° C, vărsături și dureri în gât. Copilul refuză mâncarea, e agitat și prezintă puternice dureri la înghițire.

Nu este recomandată automedicația, iar la apariția primelor simptome pacienții trebuie să se prezinte la medic. Pentru susținere este bine ca pacienții să ia vitamina C și B-uri, precum și să consume multe lichide: apă, sucuri naturale de fructe și legume, supe. Pentru că scarlatina este foarte contagioasă, pacientul trebuie să fie izolat mai multe zile, de la începutul bolii, fiind urmărit în continuare de pediatru sau de medicul de familie timp de o lună.

Biroul de presă al DSP Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Seniorii Căminului pentru Persoane Vârstnice, răsfățați cu servicii gratuite de pedichiură: „O pereche de mâini pricepute, timp dăruit din inimă și dorința sinceră de a face bine”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Seniorii Căminului pentru Persoane Vârstnice, răsfățați cu servicii gratuite de pedichiură: „O pereche de mâini pricepute, timp dăruit din inimă și dorința sinceră de a face bine” Seniorii Căminului pentru Persoane Vârstnice au avut parte de o experiență inedită și de un moment de răsfăț: pentru prima dată, au beneficiat gratuit de servicii de pedichiură, […]

Citește mai mult